Rutina are o reputație împărțită. Fie o blamăm, spunând că ne-am plafonat, fie o căutăm cu disperare pentru a aduce puțină ordine în haosul zilnic. Pentru unii este plictisitoare, pentru alții este salvatoare. Adevărul este că rutina nu este nici bună, nici rea în sine, contează doar cum o folosim. Eu am fost și sunt iubitoare de rutina mea zilnică, pentru că îmi aduce stabilitate și control, dar nu a fost suficient pentru a mă ajuta să cresc. Hai să vedem de ce.
Creierul nostru iubește rutina. Așa cum explică și specialistul în neuroștiințe Dragoș Cîrneci, creierul uman funcționează, în esență, ca o mașinărie de predicție. Principalul său obiectiv este supraviețuirea cu un consum cât mai mic de energie. Rutina reduce consumul de energie mentală, creierul o iubește. Atunci când repetăm aceleași acțiuni, creierul le transformă în automatizări, iR asta ne permite să funcționăm eficient fără să luăm decizii la fiecare pas. Precum încuiatul ușii sau legatul la șireturi.
De aceea rutina este atât de valoroasă în perioade de haos sau schimbare majoră, cum ar fi pierderea unui job, o despărțire sau o tranziție profesională. Dacă în acest punct renunți la rutina ta zilnică benefică, mintea o poate lua razna. În astfel de momente, rutina devine ceva pe care ne putem baza: ne ajută să ne trezim, să mâncăm, să funcționăm, chiar și atunci când emoțional nu ne simțim în echilibru.
În aceste perioade, rutina nu este rigiditate, ci stabilitate. Este antrenamentul de bază care ne ține în mișcare până când ne recăpătăm direcția și ne restabilim echilibrul. Rutina îi transmite sistemului nervos un mesaj clar de siguranță: „deținem controlul asupra anumitor aspecte”. Te menține antrenat/ă, funcțional/ă și ancorat/ă în realitate.
Dezavantajul rutinei
Nu orice rutină pe care o repetăm ne face bine. Există o linie fină între rutină care ne ajută și rutină care ne este nocivă. Rutina sănătoasă este cea care ne susține viața de zi cu zi. Ne ajută să avem structură, să dormim bine, să ne hrănim, să fim sănătoși, să ne organizăm. Ne dă stabilitate și claritate.
Există și o rutină care nu mai are legătură cu grija față de noi. Apare atunci când repetăm anumite comportamente nu pentru că ne ajută, ci pentru că ne folosesc să ne amorțim simțurile și gândurile. Muncim peste program ca să nu stăm cu noi înșine. Dăm scroll ore în șir ca să evităm liniștea. Ne aglomerăm constant ca să nu ajungem la emoții mai profunde. Asta este, de fapt, evitare a ceva. Iar diferența dintre ele stă în motivul din spatele comportamentului.
Însă rutina, chiar și cea sănătoasă, are o limită. Atunci când rămânem doar în rutine, creierul nostru se obișnuiește atât de mult încât începe să reducă explorarea. Practic, ne simțim în siguranță, dar și blocați la același nivel. Nu mai apar idei noi, nu mai apar perspective diferite, iar viața poate deveni previzibilă până la stagnare.
Noutatea și schimbarea
Aici intervine rolul noutății. Noutatea activează zone diferite din creier, stimulează învățarea și plasticitatea neuronală. Cu alte cuvinte, creierul se schimbă atunci când este expus la experiențe noi, chiar dacă acestea vin cu un anumit grad de disconfort. Creștem real doar atunci când putem sta cu acest disconfort al noutății fără să fugim imediat în vechiul cunoscut.
Fie că vorbim despre un nou job, un nou obicei, un nou mod de a relaționa sau o decizie importantă, schimbările nu sunt confortabile. Dar ele sunt exact spațiul în care se produce dezvoltarea, deși vin cu multă rezistență și consum de energie.
Rutina ne oferă predictibilitate, în timp ce noutatea forțează creierul să se reorganizeze și să creeze noi conexiuni. De aceea avem nevoie de ambele. Rutina ne stabilizează. Noutatea ne extinde perspectiva. Rutina ne ajută să salvăm energie pentru noutatea care ne consumă resurse dar ne ajută să creștem. Iar noutatea de azi poate deveni rutina de mâine, pentru că așa ne creștem toleranța față de nou și adoptăm noi obiceiuri.
De fiecare dată când introducem ceva nou în viața noastră, fie că vorbim despre un nou obicei, o schimbare de carieră sau învățarea de a pune limite într-o relație, creierul intră într-o zonă de necunoscut.
El nu mai poate prezice ce urmează, iar asta se simte în corp ca disconfort. De cele mai multe ori îl numim anxietate, frică sau nesiguranță. Și aici apare momentul în care mulți oameni se opresc. În clipa în care apare acest disconfort, renunță la schimbare și se întorc la ce le este familiar, chiar dacă nu le mai face bine, nu le mai place sau nu îi ajută să crească.
Creșterea reală nu înseamnă să nu mai simți frică atunci când faci ceva nou. Înseamnă să îți mărești capacitatea de a sta cu acel disconfort, fără să fugi imediat din el. Prin expunerea controlată la lucruri noi, creștem această capacitate treptat.
Cred că o viață sănătoasă nu înseamnă să alegem ferm între rutină și noutate, ci să învățăm să dansăm cu ele amândouă. Avem nevoie de stabilitate ca să nu ne pierdem. Dar avem nevoie de noutate ca să nu ne pierdem pe noi înșine. Și poate că adevărata maturitate emoțională începe în momentul în care învățăm să rămânem prezenți atât în siguranța cunoscutului, cât și în disconfortul adus de noutate.
Foto: Freepik
