Premiile Oscar sunt în criză după ce, miercuri, cunoscutul actor de comedie Eddie Murphy a refuzat să fie gaza celei de-a 84-a ediţii a ceremoniei de decernare a prestigioaselor premii ale Academiei americane de Film. Decizia actorului a intervenit la la 24 de ore după demisia lui Brett Ratner, cu care Eddie Murphy a colaborat în mai multe rânduri de-a lungul anilor şi care a fost nevoit să se retragă din cauza unor remarci apreciate ca 'ofensatoare' la adresa minorităţii gay.
Brett Ratner a renunţat să fie gazda ceremoniei, apreciind că participarea sa în continuare poate afecta negativ reputaţia Academiei de Film.
Mult aşteptata ceremonie este programată să aibă loc la 26 februarie la Los Angeles şi acum Academia este nevoită să caute o altă echipă pentru spectacolul din 2012, care de regulă aduce în faţa micilor ecrane în fiecare an circa 40 milioane de telespectatori din lumea întreagă.
'Speram să contribui la acest spectacol la care echipa noastră de producţie începuse să lucreze împreună cu scenariştii, dar sunt sigur că noua echipă va face la fel de bine faţă situaţiei', a explicat Eddie Murphy, fără alte comentarii.
De fapt, totul a început de la o remarcă neinspirată a lui Ratner la prezentarea filmului său Tower Heist, în care a jucat şi Eddie Murphy şi care a fost lansat pe marile ecrane la 4 noiembrie în SUA. Într-o conferinţă de presă, acesta a afirmat că nu repetă scene separate din filme, deoarece 'repetiţiile sunt pentru poponari' ('Rehearsing is for fags'). Această remarcă a suscitat critici virulente din partea mai multor organizaţii care apără drepturile minorităţilor sexuale.
Se pare că Academia a găsit deja un nou producător pentru ceremonia Oscarurilor de anul viitor, în persoana cunoscutului Brian Grazer. Într-o declaraţie a Academiei se afirmă că 'faimosul producător a contribuit la crearea mai multor filme memorabile de-a lungul carierei sale de 25 de ani în cinematografie'. În 2006, pelicula produsă de el, în regia lui Ron Howard - A Beautiful Mind - a câştigat Oscarul la categoria 'Cel mai bun film'.
sursa: Agerpres














