Atunci când mă gândesc la frumusețe, din perspectiva mea de medic nutriționist și diabetolog, nu mă raportez la acele haruri cu care ne-a înzestrat natura neapărat, ci mai degrabă la un complex, cu multe piese, ce alcătuiesc un întreg, o simfonie din care se nasc „starea”, „fascinația”, „lumina”, „armonia”. Mă gândesc la o siluetă tonică și plină de vitalitate, acea strălucire pe care nu o poți explica neapărat în cuvinte, punct cu punct, dar pe care o poți simți, o poți emana, care poate inspira și care însuflețește totul în jur. Și așa aș defini eu frumusețea.
Ei bine, toate acestea nu sunt haruri de înzestrare, ci sunt lucruri ce stau în puterea noastră, lucruri pe care ni le putem însuși indiferent de forma în care ne-a lăsat Creatorul. Toate acestea pot apărea sau, la fel de bine, pot dispărea în funcție de alegerile noastre, de informația pe care o avem, de stilul de viață și de gândurile cu care alegem să trăim. Unii dintre înfăptuitorii frumuseții de care se folosește corpul nostru sunt și hormonii.
Putem influența hormonii?
V-ați putea întreba de ce vorbesc eu despre hormoni și frumusețe când, de fapt, mă ocup de mâncare, diabet și diete. Oare nu sunt și hormonii tot „un dat”, o structură fixă cu care ne naștem și pe care abia o poate influența medicul endocrinolog? Ei bine, de foarte multe ori, răspunsul este „nu”!
Hormonii care ne pot influența toate atributele frumuseții pe care le-am descris anterior sunt profund influențați de mâncare, de stilul de a mânca, de stilul de viață, iar legătura dintre mâncare, hormoni și frumusețea aceea pe care chiar noi înșine o putem crea este foarte bine dovedită.
Cu alte cuvinte, dacă știm să mâncăm bine, hormonii vor funcționa bine, vor fi echilibrați și ne vor face să ne simțim bine, ne vor ține în formă fizică bună, cu kilogramele optime, cu păr și ten strălucitor, cu bună dispoziție și chef de viață, cu ritm sănătos somn–veghe (ce ne așează odihna mai bine pe chip), cu masă musculară tonifiată și cu vitalitate. Nu există niciun om care, având toate acestea, să nu se simtă și să nu apară frumos!
Celulele noastre sunt influențate în permanență de o combinație de hormoni și de interacțiunile dintre ei, dar această combinație se schimbă în permanență sub influența anumitor factori, printre care și dieta, mâncarea, nivelul de stres, activitatea fizică, somnul. Sunt anumite dezechilibre hormonale, accentuate de stilul de viață, care se văd sub forma colăcelului de pe talie, sub forma căderii părului, a unui ten acneic, a retenției de lichide, a îmbătrânirii premature, a nervozității și a oboselii, fenomene care nu fac casă bună cu frumusețea, indiferent de potențialul cu care am fost înzestrați.
Să facem cunoștință cu câțiva hormoni și cu acțiunile lor legate de frumusețe, pe scurt:
– Insulina este un fel de hormon șef pentru ceilalți, foarte implicat în reglarea greutății și a metabolismului glucidic. Dacă insulina este prea multă, pentru că noi mâncăm mult și prost, pentru că suntem sedentari, consumatori de alcool și fumători, se va ajunge la rezistență la insulină și îngrășare, dezechilibru metabolic și energetic, stare proastă dominată de pofte alimentare și alte dezechilibre hormonale în cascadă.
Acțiunile hormonale se aseamănă cu rotițele unui ceas: în funcție de mișcarea rotițelor, ceasul arată ora exactă, însă dacă o rotiță se mișcă mai repede sau mai încet, ea va influența întreg mecanismul, iar ceasul nu mai arată ora exactă. Este o analogie găsită la o autoare de carte, medic, ce m-a inspirat mult în această călătorie „hormonală”.
– Hormonii tiroidieni, în dezechilibru, pot afecta calitatea părului, a pielii, greutatea, starea psihică. O dietă de înfometare îi poate dezechilibra.
– Estrogenul influențează densitatea osoasă, pielea (susține producția de colagen și hidratarea), mucoasele, influențează profilul lipidic. Estrogenul prea mult sau prea puțin, la femei, dar și la bărbați, produce tulburări de greutate și distribuție a grăsimii. Domnii care au prea mult estrogen (poate chiar de la consumul de bere) se vor îngrășa precum femeile, cu depunere pe șolduri și piept (sâni la bărbați), iar doamnele cu exces de hormoni androgeni se vor îngrășa precum bărbații.
– Progesteronul este hormonul calmant, ne ajută în lupta cu balonarea, influențează ovulația, este diuretic și se opune estrogenului, este un antiinflamator natural. Trăiești o viață plină de stres și înfometare? Corpul alege să producă mai mulți hormoni de stres în detrimentul producției de progesteron.
– Testosteronul se ocupă de masa musculară și osoasă, accelerează metabolismul, susține libidoul și motivația, energia, dar când apare dezechilibrat, tenul, părul și ritmul metabolic au de suferit. Sunt modificări vizibile în sindromul de ovar polichistic, în perimenopauză.
– Cortizolul este hormonul stresului, ce contrabalansează efectul insulinei, reglează sărurile și influențează tensiunea arterială, reduce inflamația, susține memoria sau, dacă este dezechilibrat, se leagă de oboseală, vergeturi, creștere în greutate etc.
Spre exemplu, dacă ne gândim la aspectul pielii, ne raportăm la acțiunea sinergică a estrogenului, progesteronului, testosteronului, cortizolului și a hormonilor tiroidieni. Estrogenul menține hidratarea, elasticitatea pielii, stimulează producția de colagen și reglează activitatea melanocitelor responsabile de petele pigmentare. Progesteronul influențează producția de sebum și retenția de apă. Testosteronul reglează producția de sebum, pilozitatea sau poate înrăutăți acneea. Cortizolul se leagă de sebum și acnee, de modul în care se prezintă colagenul și grosimea pielii, de inflamație. Hormonii tiroidieni pot face ca un ten să arate uscat sau uleios.
Ca toate lucrurile să se prezinte bine, înseamnă ca între acești hormoni să existe echilibru și cooperare, iar de multe ori, acest lucru este influențat și de mâncare.
Să menționăm, în primul rând, că hormonii sunt structuri proteice, se alcătuiesc din hrana cu proteine pe care noi o consumăm. Apoi, acțiunile hormonale sunt influențate de statusul de minerale și vitamine pe care îl avem, sunt influențate de „timingul” meselor și, nu în ultimul rând, sunt influențați de glicemie, de nivelul și fluctuațiile zahărului din sânge.
Cu cât controlul glicemic este mai bun, cu atât nivelurile de insulină sunt mai echilibrate, iar acest lucru va influența, la rândul său, ceilalți hormoni. Simplul fapt că noi sărim peste micul dejun în mod regulat poate conduce la un prost control glicemic și insulinemic pentru următoarele 24 de ore, iar acest lucru poate fi „trigger” pentru comportament alimentar dezechilibrat, pofte de dulciuri, rezistență la insulină, inflamație cronică subclinică și dezastru hormonal tradus prin înrăutățirea sindromului de ovar polichistic cu simptomele sale (obezitate, acnee, pilozitate în exces, infertilitate), înrăutățirea predominanței estrogenice sau alte patologii, insomnie și agitație sau oboseală extremă.
Sunt multe erori de stil de viață care sunt promovate astăzi ca metode de slăbire sau de vindecare și care nu fac decât să adâncească anumite dezechilibre hormonale: înfometarea, dietele foarte restrictive, postul intermitent la femei care este practicat în perioade de stres, evitarea anumitor grupe alimentare, promovarea excesului de carne sau a hranei artificiale… toate acestea nu vin „să aducă”, ci vin „să ia” nutrienții care îngrijesc hormonii.
Aceste mici entități depind de informația nutrițională pe care noi le-o oferim, iar când se întâmplă asta, hormonii devin o resursă importantă de sănătate și de frumusețe, nu mai sunt doar „bătaie de cap și dezechilibre” ce lasă urme.
A ne hrăni pentru frumusețe înseamnă a respecta firescul hormonal, a ne înțelege biologia și modul de funcționare și a nu pune „bețe în roate” din dorința de a obține efecte rapide sau din lipsă de timp și prioritizare pentru hrană.
Ruxandra Maria Pleșea este medic specialist diabet, nutriție și boli de metabolism și lector la Fundația Calea Victoriei, unde va susține din 4 martie, Atelierul de Nutriţie: dieta preferată a hormonilor pentru frumuseţe şi sănătate.
Foto: Freepik
















