Relaţiile pe care le construim cu oamenii din jurul nostru ne pot coborî sau ridica. Uneori, ne enervează şi ne dau bătăi de cap, alteori ne bucură, ne aduc fericire şi împlinire. Ele sunt oglinda noastră, reflectând nu doar cine suntem, ci şi modul în care interacţionăm şi vedem lumea din jurul nostru.
Relațiile sunt contextele în care noi învățăm cel mai mult despre noi, tiparele noastre relaționale, felul în care comunicăm și gestionăm conflictele. Pentru că sigur nu intrăm într-o relație cu gândul că „abia aștept să-l ignor pe omul ăsta minunat în timp ce stau pe telefon” sau că vreau neapărat să transform fiecare discuție despre cine duce gunoiul într-o tragedie.
Și totuși, la un moment dat, se ajunge și aici. Intrăm în relații plini de intenții bune, dar odată cu noi intră și un bagaj invizibil de obiceiuri automate, de tipare nesănătoase, frici, comunicare agresivă și comportamente pe care nici noi nu le înțelegem câteodată la noi. Le învățăm din familie, din relațiile anterioare, din ce vedem în jur și, de multe ori, nici nu ne dăm seama că le practicăm.
Vestea bună? Obiceiurile pot fi observate, înțelese și schimbate. Vestea mai puțin confortabilă? Presupune să ne uităm la noi și să lucrăm la a îmbunătăți felul în care relaționăm cu ceilalți.
1. Nu ascultăm.
(Așteptăm doar să dăm replica sau ne fuge mintea în altă parte)
Sau „te aud, dar mă gândesc la ce mănânc diseară”. De câte ori ai făcut asta? Sau de câte ori ai pățit tu asta în relațiile cu ceilalți? Când ascultăm doar ca să dăm replica sau îl auzim pe celălalt ca un zgomotul de fundal pe care îl ignorăm, transmitem un mesaj de genul: „ceea ce spui tu nu este suficient de important pentru mine acum”. În timp, celălalt nu se mai simte văzut, auzit, ci devine o piesă de mobilier care emite sunete. Care e soluția? Pune telefonul jos sau gândurile care tot vin. Știu, e greu. Dar fă-o. Întoarce-te fizic spre celălalt. Practică ascultarea activă. Asta înseamnă să nu îți pregătești răspunsul în timp ce el/ea vorbește, ci să pui întrebări ca să clarifici, să confirmi prin gesturi că ești acolo și îl asculți și nu sari cu o soluție fără ca măcar să afli ce are nevoie celălalt de la tine în aceea conversație.
Uite câteva întrebări sau abordări care să te ajute:
- Înțeleg că ai pățit asta…., am înțeles bine?
- Cum te pot ajuta?
- Ai nevoie de ajutorul meu?
- Cum te simți în situația asta?
- Interesant punct de vedere, îmi poți detalia mai mult?
- Așteaptă, te rog, 5 minute, am ceva urgent de terminat și apoi pot să fiu atent/ă la conversația noastră.
2. Vrem să avem dreptate
(Nu să ne înțelegem)
În multe relații, conversațiile se transformă în competiții subtile: cine are dreptate, cine câștigă, cine știe mai bine. Într-o relație, dacă vrei să ai mereu dreptate, conexiunea are mult de suferit. Când transformi partenerul în „adversar” pe care trebuie să-l învingi, distrugi spiritul de echipă. Problema e că, atunci când cineva câștigă, relația pierde, încrederea are de suferit.
Acceptă că perspectiva ta este una dintre perspective, nu realitatea absolută. Relațiile sunt întâlniri între două povești de viață diferite, nu între două adevăruri identice. Empatia începe când renunțăm la ideea că doar felul nostru de a vedea lucrurile e valid.
Uite câteva întrebări sau abordări care să te ajute:
- Înțeleg că perspectiva ta e diferită de a mea și este OK, cum facem să tragem împreună la aceeași căruță, pentru scopul nostru?
- Este OK să avem păreri diferite, sunt curios/curioasă cum s-a format perspectiva ta. Îmi poți oferi mai multe detalii?
- Observ că această conversație se transformă într-o dezbatere pentru a vedea cine are dreptate, ce părere ai dacă ne oprim puțin și ne calibrăm obectivul?
- Ce părere ai, dacă în loc să aibă unul din noi dreptate, găsim o cale de mijloc în această situație, pentru a o rezolva?
3. Dăm vina pe celălalt
(Și evităm responsabilitatea personală)
E mult mai ușor să spui: „tu m-ai enervat”, „din cauza ta reacționez așa”, „dacă ai fi diferit, n-aș face asta”. Atunci responsabilitatea personală dispare, iar controlul este mutat complet în exterior. Când spunem „nu e vina mea, e vina ta”, e de fapt o formă de apărare prin care ne protejăm imaginea de sine. Ne e frică să admitem că am greșit, așa că aruncăm vina în curtea celuilalt. Când nimeni nu își asumă responsabilitatea, problemele nu se rezolvă, doar se plimbă dintr-o parte în alta. Mai mult, partenerul se simte atacat constant și intră în defensivă.
În relații, ambele persoane sunt responsabile de cum arată, crește sau se rupe relația. Nu există doar un singur responsabil sau vinovat, iar lipsa de asumare transformă relația în una toxică și greu de dus.
Uite câteva întrebări sau abordări care să te ajute:
- Cum facem să găsim împreună o soluția la situația aceasta?
- Îmi pare rău pentru acele întâmplate, îmi asum partea mea de responsabilitate și voi face tot ce ține de mine să repar.
- Am realizat că am greșit aici, îmi cer scuze, ce pot face pentru a repara?
- Cum vezi tu lucrurile legat de această situație?
- Ce soluții vezi tu aici? Cum pot să te ajut în situația X?
4. Lipsa comunicării asertive
(Și presupunerile, bată-le vina!)
Presupunerile sunt combustibilul conflictelor și rețeta perfectă pentru relații nesănătoase, certuri din nimic și neînțelegeri. Credem că știm ce a vrut să spună celălalt, ce a intenționat, ce gândește, mai ales dacă ne cunoaștem de multă vreme. Însă, de fapt, de multe ori nu știm deloc dacă e așa. Noi credem că suntem telepatici. Nu suntem.
Creierul nostru umple golurile de informație pe pilot automat cu propriile noastre nesiguranțe, scenarii ideale sau dorințe nespuse. Reacționăm la o poveste pe care ne-am spus-o singuri în cap, nu la realitate.
Ne amăgim și dezamăgim singuri din cauza asta. În aceste momente nu mai suntem în relație reală cu celălalt, doar într-o iluzie pe care ne-am creat-o în capul nostru. Și uite așa, relațiile se rup, se distrug sau ajung să ne facă rău. Fii curios/oasă în relații, nu judecător. Înlocuiește presupunerea cu întrebarea. Ceilalți se schimbă de-a lungul vieții, la fel și noi. E nevoie să actualizăm constant imaginea pe care ne-o facem despre ceilalți în mintea noastră și să verificăm realitatea constant.
Uite câteva întrebări sau abordări care să te ajute:
- Povestea pe care mi-o spun eu în cap este că ești supărat pe mine pentru că n-am spălat vasele. E adevărat?
- Ce părere ai despre asta?
- Ce preferi din aceste două variante?
- Vreau doar să mă asigur că am înțeles bine: vrei și tu o felie de tort cu ciocolată sau o prăjitură cu mere?
- Simt că nu suntem pe aceeași lungime aici, hai să reluăm informația.
- Simt că ceva nu este în regulă în relația noastră, este doar perspectiva mea? Tu ce părere ai?
De ce păstrăm aceste obiceiuri? Pentru că sunt vechi și ne sunt familiare. Pentru că sunt învățate din familie sau din mediul în care am crescut. Pentru că apar mai ales când suntem obosiți, stresați sau răniți și sunt rulate pe pilot automat. Nu sunt semn că relația e greșită, ci că avem nevoie de mai multă conștiență și prezență în relație.
Să alegi diferit sau să te comporți altfel în relațiile tale presupune lucrul constant cu aceste automatisme și comportamente care contribuie la a avea o relație nesănătoasă. Relațiile sănătoase nu sunt cele în care nu există conflicte, ci cele în care pacea este mai importantă decât perfecțiunea. Schimbarea nu începe cu „celălalt trebuie să…” ci cu „ce pot face eu diferit?”
Și dacă vrei să înveți și mai multe sau să practici cele de mai sus, eu te invit la un atelier despre relaţii. Fie că vorbim de relaţii de cuplu, de prietenie, profesionale sau relaţia cu noi, acest atelier te va ajuta să te înţelegi mai bine şi să îi înţelegi şi pe ceilalţi, creând astfel relaţii sănătoase şi autentice. Începem pe 16 februarie, fizic la sediul Fundației Calea Victoria din București. Te aștept cu drag!
Foto: Freepik
