Acum 20 de ani, nu știam, probabil, nici 20% din conceptele și cuvintele împrumutate din domeniul psihologiei și al psihiatriei, pe care azi le folosim în mod curent. Am înlocuit „tristețea” cu „depresia”, „îngrijorarea” cu „anxietatea”, „egoismul” cu „narcisismul” și așa mai departe. În mare măsură, fascinația pentru mintea umană, pentru psihic sunt hrănite generos de Social Media: normal că ni se par interesante explicațiile scurte și convingătoare care ne dezvăluie ce se petrece în interiorul nostru. Doar că e imposibil să cuprinzi într-un clip de câteva secunde concepte complexe și e de-a dreptul periculos să iei comportamente umane și să le etichetezi cu diagnostice psihiatrice explicate superficial pe TikTok.
Încă din adolescență, copiii noștri se familiarizează cu termeni precum „love bombing”, „trauma bonding”, „gaslighting”, „narcissist”, „avoidant” (da, în general le știu în engleză). Termeni care până nu demult circulau în cabinete de psihologie sau în cărțile de specialitate au ajuns azi parte din conversațiile noastre de zi cu zi. Dar cât din acest fenomen este educație emoțională și cât este anxietate relațională ambalată în conținut viral?
De la „m-a amețit” la „m-a gaslight-uit”
Dacă petreci suficient timp pe TikTok sau Instagram, vei ajunge invariabil la un clip de 30 de secunde în care cineva îți explică de ce fostul tău partener era „avoidant”, de ce colega de birou folosește „silent treatment”, iar omul care ți-a dat trei mesaje lungi după prima întâlnire practică, fără îndoială, love bombing.
Psihologia a ieșit din cabinet și a intrat în feed. Iar asta nu este neapărat un lucru rău, dacă înțelegem limitările serioase ale acestui tip de informație.
Pentru multe persoane, concepte precum gaslighting sau love bombing au pus, în sfârșit, nume unor experiențe care până atunci erau greu de explicat. „Nu mă simțeam bine în relație, dar nu știam de ce” este o frază pe care mulți terapeuți o aud frecvent. Uneori, vocabularul psihologic ajută pentru că oferă claritate și normalizează conversații care înainte erau împinse sub preș. Mai mult, te ajută să înțelegi și perspectiva celuilalt, ceea ce facem, instinctiv, prea puțin.
Psihiatrul și cercetătorul american John Gunderson vorbea despre importanța „mentalizării”, adică o capacitate fascinantă de a înțelege ce se întâmplă în propria minte și în relațiile cu ceilalți. În teorie, mai multe cuvinte pentru emoții ne-ar putea ajuta să facem exact asta.
Doar că internetul are acest „talent” special: ia o idee utilă, importantă, complicată și o reduce la ideea principală, în câteva secunde. Ca și cum ai spune că, dacă ai văzut o bijuterie din fildeș, ești specialist în elefanți.
Oricine petrece timp online și este pasionat de mintea umană este repede reperat de algoritmi, așa că va fi asaltat de ceea ce am putea numi versiunea extremă a psihologiei pop.
Ți-a răspuns după câteva ore la mesaj? Intermittent reinforcement. (Deși, poate, omul era într-o ședință sau avea telefonul pe silent)
Nu e de acord cu tine? Gaslighting. (De ce am mai sta să înțelegem, obiectiv, și perspectiva celuilalt)
E foarte atent și prezent la început, în relație? Love bombing. (Dar oare e posibil ca omul să cumpere flori pentru că așa a fost educat să facă?)
Nu vorbește mult despre emoții? Avoidant attachment. (Chiar există oameni foarte în regulă, care pur și simplu se deschid sufletește mai greu sau sunt stângaci în exprimarea emoțiilor).
Uneori, ai impresia că orice comportament uman imperfect primește, cât ai clipi, un diagnostic improvizat. Și aici apare o problemă despre care psihologii vorbesc tot mai des, pentru că este nevoie să înțelegem diferența dintre un comportament izolat și un tipar repetitiv.
Toți oamenii pot avea zile proaste. Toți pot fi inconsistenți, retrași sau egoiști. Putem idealiza pe cineva la începutul unei relații fără intenții manipulative. Putem deveni defensivi într-o ceartă fără să încercăm să destabilizăm psihologic pe cineva.
Un concept clinic precum gaslighting, de exemplu, nu înseamnă simplul fapt că cineva îți spune „nu cred că s-a întâmplat așa”. Termenul descrie o formă repetată de manipulare prin care o persoană încearcă sistematic să te facă să îți pierzi încrederea în propria percepție a realității. Cu alte cuvinte: nu orice dezacord este abuz psihologic.
De ce ne fascinează atât de mult „dark psychology”
Există ceva care atrage ca magnetul acela mare din laboratorul de fizică din liceu: ideea că cineva ar putea avea un „manual secret” despre cum să îi facă pe ceilalți să se îndrăgostească, să devină dependenți emoțional sau să spună „da” când, de fapt, vor să spună „nu”. Pe vremuri, oamenii mergeau la vrăjitoare pentru acest efect.
Azi, clipurile despre dark psychology tricks strâng milioane de vizualizări pentru că promit ceva foarte seducător: control asupra minții celuilalt. Iar control ne dorim pentru că noi, oamenii, cautăm predictibilitate. Creierului îi plac explicațiile clare, chiar și atunci când realitatea este ambiguă.
Este mai reconfortant să crezi că cineva aplică tactici sofisticate de manipulare decât să accepți ceva mult mai banal și mai dureros: poate pur și simplu nu știe ce vrea sau vrea altceva decât tine.
Ce este real și ce este TikTok cu diplomă imaginară de psiholog
Nu toate conceptele sunt invenții de internet, dimpotrivă: cele mai multe au baze psihologice solide și merită să le înțelegem pentru cultura noastră generală și pentru educația noastră emoțională. Însă una e să înțelegi la ce se referă un concept și alta e să pui diagnostice sau să cauți să manipulezi oamenii pornind de la ce ai învățat superficial pe TikTok.
Love bombing, de exemplu, există și este recunoscut în literatura despre relații abuzive. Apare atunci când cineva oferă foarte multă atenție, afecțiune și intensitate într-un timp foarte scurt, pentru a crea atașament accelerat sau dependență emoțională.
La fel, intermittent reinforcement, alternanța dintre apropiere și retragere, este un mecanism psihologic bine documentat. Și, da, poate da dependență, la fel ca jocurile de noroc: recompensa imprevizibilă ne ține ancorați. Azi mă iubește sau nu mă iubește?
Mirroring, de exemplu, se referă la imitarea subtilă a limbajului corporal sau a stilului de vorbire și este prezentat online ca tactică de manipulare. În realitate, multe studii din psihologia socială arată că oamenii fac asta natural când există conectare și empatie.
Cu alte cuvinte, dacă cineva începe să vorbească puțin ca tine după câteva ore petrecute împreună, nu înseamnă automat că citește manuale obscure de manipulare. Poate doar vă înțelegeți bine și împrumutați unul de la celălalt mici elemente care confirmă exact faptul că aveți „chimie”.
Frica de manipulare poate strica relațiile
Paradoxal este că te-ai fi așteptat ca mai multă educație emoțională să ne facă mai relaxați, mai înțelegători și nițel mai empatici. Însă pare că ne-a făcut, de fapt, mai suspicioși și mai dispuși să vânăm semnale care să ne permită să etichetăm repede, nedrept sau superficial oamenii cu care interacționăm.
În loc să ne întrebăm „Cum mă eu simt în relația asta?”, ajungem să facem ditamai investigațiile psihologice:
A întârziat să răspundă?
Să fie acest buchet de bujori o tactică?
M-a complimentat prea mult?
Are intenții ascunse?
M-a contrazis?
Oare mă manipulează?
Psihologii spun că unul dintre cele mai importante indicii într-o relație nu este eticheta de moment, ci experiența care se tot repetă. De aceea, mai sănătos e să îți observi propriul comportament, propriile reacții și emoții.
Cum te simți după o interacțiune? Mai sigur pe tine sau mai confuz? Mai liniștit sau simți mereu că pășești „pe coji de ouă”? Simți că poți vorbi liber sau începi să te autocenzurezi? Atenție și la corp, la limbajul paraverbal: uneori, corpulul nostru observă lucruri înaintea minții.
Mai mult vocabular emoțional e bun. Mai multă teamă, nu.
Am observat că generațiile mai tinere vorbesc mult mai deschis despre sănătate mintală decât am făcut-o noi. Și asta contează, e un lucru care mă bucură.
Îmi amintesc că, pe la 20 de ani, în discuțiile cu prietenele, spuneam doar: „M-a făcut să mă simt prost” sau „Ceva nu era în regulă”. Astăzi, există mai mult limbaj pentru experiențe emoționale complicate.
Dar, ca în mai toate pățaniile vieții, răspunsul valoros stă undeva la mijloc, într-o zonă gri, nu în tușele puternice de alb sau negru.
Nu orice om carismatic este manipulator. Nu orice neînțelegere este gaslighting. Nu orice relație intensă este toxică.
Și, poate, întrebarea pe care chiar merită să ne-o punem nu este dacă ceilalți folosesc „dark psychology” pe noi, ci dacă, în încercarea de a ne proteja, nu cumva am început să privim fiecare relație cu prea multă suspiciune și prea puțină curiozitate și deschidere. Sigur, uneori, oamenii sunt manipulatori. Dar, de cele mai multe ori, sunt doar nesiguri, confuzi, imaturi, stângaci și fac și ei lucrurile cum pot mai bine.
Foto: Freepik
