Suntem, încă, la început de an, în perioada în care ne simțim cei mai motivați să facem schimbări, să setăm obiective, să mutăm munții din loc și să facem tot ce nu am reușit anul anterior.
Undeva spre februarie, însă, pare că motivația începe să se ofilească. Parcă zboară cum zboară banii de pe card după ziua de salariu sau se prelinge undeva în adâncurile ființei noastre și nu știm cum să o trezim la viață.
Motivația este unul dintre cele mai invocate concepte atunci când vorbim despre performanță, schimbare sau obiective.
O căutăm când nu mai avem energie, o invocăm când ne blocăm și, de multe ori, ne judecăm aspru atunci când nu o avem sau când nu o observăm la persoanele din jurul nostru. Dar motivația nu este nici un buton magic pe care se poate apăsa la comandă, nici o stare permanentă și, cu siguranță, nu este un defect de caracter atunci când lipsește.
Ți s-a întâmplat vreodată să te trezești luni dimineața plin/ă de energie, gata să cucerești lumea, să începi dieta, să scrii cartea aia și să faci sport, doar pentru ca marți să te simți din nou demotivat/ă? Și începi să o cauți iar în citate pe Instagram, în clipuri pe YouTube sau în promisiunile de Anul Nou.
O tratăm ca pe o stare magică, un fel de zână care trebuie să vină să ne atingă cu bagheta ca să avem chef de muncă. Mergem la evenimente cu speakeri motivaționali după care plecăm burdușiți de dopamină și (credem noi) motivație, doar pentru ca la o săptămână după să ne treacă starea. Unde a fugit domn’le, că mai ieri era cu mine? Ia să mai citesc/văd ceva motivațional!
Ce este, de fapt, motivația?
Motivația este forța internă care susține un comportament în timp, în ciuda disconfortului, a frustrării și a rezultatelor întârziate. Motivația nu este entuziasm. Nu este magie. Nu este nici măcar dorință pură. Dacă ne gândim la cuvântul „motivație”, acesta vine din latină („movere”) și înseamnă „ceea ce te mișcă”.
Adică motivul pentru care te dai jos din pat zilnic, chiar dacă sunt zile mai proaste, chiar dacă e greu, chiar dacă rezultatele se lasă așteptate. Nu este un entuziasm constant și nu înseamnă să sari în sus de bucurie când trebuie să faci curățenie sau să termini un raport plictisitor. Are în spate acel „de ce” pentru care vrem să facem ceea ce facem, care ne ajută să atingem misiunea personală și să ne punem abilitățile în valoare.
Sunt sigură că ai auzit și de motivație intrinsecă și extrinsecă: ambele au legătură cu sursa de unde îți iei combustibil pentru motivație, pentru a face ceea ce vrei să faci. Motivația extrinsecă este atunci când faci ceva ca să primești o recompensă externă, de exemplu salariul. Poți face ceva chiar dacă nu îți place neapărat, adică nu ai o motivație intrinsecă pentru asta, salariul sau aprecierea șefului reprezintă o motivație.
Asta e metoda bățului și a morcovului, adica fac ceva ca să primesc un morcov sau ca să evit bățul. E un combustibil bun pentru sprinturi, dar nu ține pe termen lung dacă dispare recompensa pentru că te oprești.
Motivația intrinsecă pe de altă parte este aur curat, este energia care te ține pe drum pe termen lung. Faci ceva pentru că îți place, pentru că ești curios/curioasă sau pentru că te face să te simți mândru/ă de tine. Când ai acest tip de combustibil, nu ai nevoie ca nimeni să te împingă de la spate și poți să te menții motivat/ă în proces chiar dacă rezultatele întârzie să apară sau întâmpini obstacole. Poate te-ai susprins că ai un hobby de care te ții de câțiva ani, care te entuziasmează și te face fericit/ă, sau poate e chiar activitatea profesională sau un curs. Acolo e, de fapt, motivație intrinsecă.
Cum apare motivația?
Nu vine nicio zână să ne dea cu bagheta magică de motivație, ea vine din lucrul interior cu noi, din a ne cunoaște mai bine pe noi și ceea ce vrem. Uneori, abordăm o strategie greșită în ceea ce privește motivația: „Mă simt lipsit/ă de chef - Aștept să vină cheful - Mă apuc de treabă.” Adică aștept magia cu chef și apoi spun că sunt motivat/ă. Problema e că, de multe ori, cheful nu vine, nu suntem motivați zilnic la fel.
În schimb, motivația chiar poate să vină prin acțiune. Mă apuc de ceva chiar și fără chef, văd progresul, mă simt mai bine, parcă și cheful apare și continui până finalizez. Și mai este ceva: schimbarea de perspectivă de la „trebuie să fac ceva” la „aleg să fac ceva”, chiar dacă poate nu îmi place neapărat. De exemplu, nu mergi la sală de frică că nu o să mai încapi în haine, ci ca să fii puternic/ă și sănătos/oasă. Când schimbi perspectiva de la „trebuie” la „vreau și aleg să fac asta”, te muți pe frecvența motivației. În momentul în care înțelegem de ce facem niște lucruri, când vedem imaginea de ansamblu, totul capătă un alt sens și o altă semnificație. Motivația are legătură cu de ce fac ceea ce fac, cu motivul din spatele lucrurilor, alegerilor și tot ceea ce facem noi.
Și de ce pare că dispare uneori?
Ea nu dispare efectiv, ci doar este acoperită de alte lucruri, distrageri, recompense externe. E ca o voce interioară care, dacă nu este ascultată constant și este acoperită cu alte lucruri precum frici, social media, recompense rapide, nu se mai face auzită atât de bine, dar este acolo. E nevoie să o asculți. Și poți face asta prin a te întreba:
- Ce mi-ar plăcea să fac dacă nu aș avea niciun „trebuie”?
- Care este cea mai arzătoare dorință a mea?
- Ce îmi place să fac cu drag și plăcere?
- De ce fac ceea ce fac?
Ce este voința?
Dacă motivația răspunde la întrebarea de ce fac ceea ce fac, atunci voința este cea care te face să faci ce e nevoie să faci chiar dacă nu ai chef. Ea ține de autocontrol, de disciplină, de toleranța la disconfort și e ca un mușchi care se poate antrena. Voința consumă multă energie psihică și te ajută să treci peste rezistență, dar nu poate susține totul singură. E nevoie și de acel „de ce” din spate. Deci voința lucrează mână în mână cu motivația.
Motivația e cea care pornește motorul, iar voința te ajută să treci peste porțiunile dificile. Când ai claritate asupra „de ce”-ului tău, ai nevoie de mult mai puțină voință. Când nu ai claritate, e nevoie de multă voință, iar asta înseamnă și mult consum de energie care nu este utilizat neapărat în direcția pe care tu o vrei cu adevărat. Voința se menține prin obiceiuri care să ne susțină obiectivul și printr-o rutină care să devină automatism.
Așa că, dacă ai o listă de obiective pentru acest an, dar simți că te pierzi pe drum, te invit să descoperim împreună dacă mai ai de lucrat la motivație sau la voință pentru a-ți păstra consecvența.
Foto: Freepik
