Ai observat cum, la începutul oricărui plan, ești plin/ă de entuziasm?
„De luni merg la sală și țin dieta asta!”
„Gata, renunț la zahăr!”
„Mă culc mai devreme și mă trezesc fresh!”
Sună minunat. Ești convins/ă că de data asta o să reușești. Dar după câteva zile, ceva se întâmplă. Motivația dispare și te trezești că mănânci o prăjitură „doar azi” sau că apeși pe snooze de cinci ori. Și, normal, începe dialogul interior: vinovăție, frustrare, rușine: „De ce nu mă pot ține de ce îmi propun? Ce e în neregulă cu mine?”
Ei bine, vestea bună e că nu e nimic greșit cu tine. Iar acest articol nu este despre slăbit, sfaturi medicale sau diete. Vestea mai puțin bună e că e ceva foarte „corect” cu tine: creierul tău face exact ce a fost programat să facă.
Creierul tău nu e făcut pentru schimbare, ci pentru supraviețuire
Știu că sună ciudat sau prea simplu, dar misiunea principală a creierului nostru nu e să ne facă fericiți, mai slabi sau productivi, ci să ne țină în siguranță. Iar siguranță, pentru el, înseamnă previzibilitate și certitudine. Tot ce e nou, necunoscut, diferit, chiar dacă e un obicei bun, activează în creier semnalul de alarmă: „Atenție, nu știm ce se întâmplă aici, mai bine rămânem la vechile obiceiuri și mergem pe calea știută!”
Așa că, atunci când tu vrei să faci sport, dar corpul tău zice „hai să mai stăm pe canapea”, nu e lene neapărat. E un mecanism din subconștient care vrea sa te țină pe calea știută.
Creierul tău are un radar special pentru disconfort și face tot ce poate să te ducă înapoi la familiar, la ce știe. Când ai înțeles asta, încetezi să te mai cerți cu tine, să te învinovățești și să te frustrezi. Nu ești defect/ă, ești doar om, și asta vine la pachet și cu o mașinărie care trebuie antrenată pentru a obține rezultate diferite. Asta nu înseamnă că ne folosim de această informație ca de o scuză să rămânem în aceeși situație care nu ne mai servește, ci doar ne explică cum stau lucrurile, ne ajută să înțelegem mecanismul din spate.
Voința este o resursă limitată
De multe ori, ne bazăm pe voință, ca și cum ar fi o baghetă magică. Dar voința este ca bateria telefonului, se descarcă și are nevoie de realimentare. După o zi plină, decizii multe, stres, deadline-uri și copii de culcat, să te bazezi pe voință e ca și cum ai încerca să urci pe munte cu 2% baterie. La oboseală și stres, cazi de fiecare dată în vechile obiceiuri pentru că nu ai energie să creezi altele noi.
Ce funcționează mai bine?
Să îți creezi contexte potrivite care să susțină schimbarea pe care o vrei. Dacă vrei să mănânci sănătos, nu ține alimente procesate în casă. Dacă vrei să citești seara, lasă cartea pe noptieră, nu Netflix-ul deschis. Dacă vrei să faci mai mult sport, pregătește de seara echipamentul și lasă-l la ușă.
Creierul iubește scurtăturile, așa că fă-l să aleagă mai ușor ceea ce vrei. Pune în jurul tău lucruri, obiecte, oameni care să susțină schimbarea ta.
Însă ține cont: subconștientul are alte planuri pentru tine. Poate că tu zici „Vreau să slăbesc”, dar undeva, mai adânc, o voce mică zice:
Aceste gânduri nu sunt raționale, dar au putere. Sunt programe vechi, descărcate în copilărie din experiențe, din ce ai observat în familia ta, din ce ți-au spus oamenii că e bine și că nu, din povești pe care ți le-ai spus ca să supraviețuiești. Și, până nu le aduci la lumină, ele te trag înapoi, fără să-ți dai seama. Cu fiecare experiență în care asculți programul din subconștient, acesta se întărește și mai tare și îți conduce viața. De aceea, nu e suficient să ai o listă clară de obiective. Trebuie să te uiți și la ce se întâmplă în spate, adică la ce crezi tu despre succes, efort, eșec, felul în care arăți, percepții față de lumea din jur sau iubire.
Perfecționismul mascat
„Dacă nu fac perfect, mai bine nu fac deloc.” Ți-e cunoscut? Mie, da. Perfecționismul mi-a dat multe bătăi de cap, stres, frustrare și tensiune că niciodată nu e perfect și nu sunt perfectă. Perfecționismul e, de fapt, o altă formă a fricii. Frica de a greși, de a fi judecat/ă, de a nu fi suficient/ă. Și sub perfecționism se ascunde o nevoie profundă de acceptare.
Așa că, data viitoare când te trezești că amâni ceva pentru că „nu e momentul potrivit”, întreabă-te: „Chiar nu e momentul, sau îmi e teamă să nu greșesc sau că nu va fi perfect?”
Îți propui lucruri prea mari din prima
„De mâine, mănânc doar sănătos, mă trezesc la 6, meditez și alerg 5 km.” Sună bine. Dar dacă până acum ai făcut fix opusul, pentru creierul tău asta e echivalent cu a încerca să muți un munte cu o linguriță. Creierul nu iubește schimbările mari, ci micile ajustări repetate.
Repetitio est mater studiorum și elefantul să mănâncă pe bucățele.
Vrei să te apuci de sport? Începe cu 10 minute de mers pe jos.
Vrei să citești mai mult? Începe cu 5 pagini pe zi.
Vrei să meditezi? Începe cu 2 minute.
Vrei să slăbești? Fă-ți un plan cu pași mici alături de un medic sau nutriționist.
Pare prea puțin sau simplu, dar în 30 de zile vei avea deja un obicei. Și asta e ceea ce contează pentru că apoi vei crește treptat cantitatea sau intensitatea.
Ce poți face diferit?
Când te prinzi că nu te ții de ce îți propui, în loc să te critici, întreabă-te:
Ce parte din tine are nevoie de siguranță acum?
Ce credință sau teamă ar putea sta în spate?
Ce pas mic poți face azi, pentru a crea un obicei?
Cine mă poate susține în adoptarea acestui comportament nou?
Transformarea nu apare peste noapte, este nevoie de răbdare, poate dura mai mult sau mai puțin, în funcție de rezistența fiecăruia la schimbare și la comportamente noi. E important să faci un pas mic, dar constant, în direcția dorită. Și e important să știi că nu ești singur/ă în proces, poți oricând apela la un coach sau terapeut care să te ajute să te ții de treabă pe termen lung.
Foto: Freepik
