În 2025, unul din patru angajați români s-a aflat la limita burnoutului. Nu este o metaforă și nici o figură de stil, ci una dintre concluziile Indexului stării de bine a angajaților români, realizat de RoCoach și Novel Research, pe un eșantion național de 1.000 de angajați din mediul urban.
Importanța sănătății mintale nu mai poate fi tratată ca un subiect secundar sau ca o preocupare individuală. Ea este infrastructura invizibilă pe care se sprijină capacitatea noastră de a munci, de a lua decizii, de a relaționa și de a da sens vieții profesionale. Atunci când sănătatea mintală este fragilizată, tot restul devine mai greu: concentrarea scade, motivația se erodează, relațiile se tensionează, iar munca – oricât de bine organizată ar fi – începe să nu mai aducă satisfacția lucrului bine făcut. A vorbi despre sănătate mintală nu înseamnă a eticheta oamenii sau a-i reduce la simptome, ci a recunoaște limitele umane într-un sistem care cere constant adaptare. Este o formă de maturitate socială și organizațională să înțelegem că performanța sustenabilă nu poate exista fără echilibru psihic, iar grija pentru sănătatea mintală nu este un moft, ci o condiție de funcționare pe termen lung.
Scorul general – 70,3 puncte din 100 – plasează România într-o zonă de „siguranță moderată”. O zonă în care munca se face, obiectivele sunt atinse, organizațiile funcționează. Dar una vulnerabilă la șocuri și, mai ales, susținută cu un efort emoțional mai mare decât se vede la suprafață.
Doar 30% dintre angajați vorbesc despre o stare reală de mulțumire la muncă – definită prin claritate, autonomie, relații sănătoase și percepția de corectitudine. Restul rezistă, se adaptează și caută să compenseze.
Burnoutul nu e vina noastră
„Burnoutul nu e vina noastră, ci a lumii în care trăim”, spune Ioan Mirea, medic psihiatru. O afirmație care mută discuția din zona vinovăției personale într-una mai onestă: aceea a contextului.
Make Life Magic
Ioan Mirea, medic psihiatru: „Burnoutul nu e vina noastră, ci a lumii în care trăim.”
În același timp, psihologul Lavinia Țânculescu-Popa atrage atenția asupra unui risc real: acela de a transforma burnoutul într-un termen-umbrelă, folosit pentru orice formă de oboseală sau nemulțumire. „Când un cuvânt ajunge să fie folosit fără a ști la ce se referă în mod concret, acesta riscă să nu mai spună nimic.”
Ce este – și ce nu este – burnoutul
Burnoutul nu este depresie și nu este sinonim cu nefericirea generală. El se referă strict la relația dintre individ și muncă, la stresul ocupațional cronic și la dezechilibrul dintre cerințe și resurse.
Depresia afectează toate dimensiunile vieții și implică simptome severe. Burnoutul are un specific organizațional: volum de muncă excesiv, lipsa resurselor, conflicte de rol, pierderea sensului profesional.
Ioan Mirea explică faptul că burnoutul nu este o boală în sine, ci un accelerator: „Pune gaz pe ceva ce deja există – o vulnerabilitate, o anxietate nerezolvată, o tristețe cronică.”
O lume setată pe „mai mult”
Datele studiului arată clar sursele de epuizare: volumul mare de muncă, presiunea termenelor limită, lipsa echilibrului viață–muncă și absența feedbackului. În aproape toate segmentele analizate, șeful direct apare ca factor determinant al stării de bine.
„Oamenii nu sunt făcuți pentru multitasking, ci pentru sens”, spune Ioan Mirea. Lipsa sensului devine una dintre marile surse de uzură invizibilă.
Psihologul Lavinia Țânculescu-Popa avertizează că normalizarea epuizării diluează gravitatea fenomenului și întârzie soluțiile reale. Burnoutul ar trebui să fie un semnal de alarmă autentic pentru organizații, nu un clișeu comod.
Nu retenția e miza, ci vitalitatea
Poate cea mai importantă concluzie a studiului este aceasta: în 2026, provocarea reală pentru companii nu mai este retenția, ci menținerea vitalității oamenilor.
Burnoutul nu cere soluții rapide și nici rețete universale. Cere discernământ – în folosirea termenului, în interpretarea simptomelor și în designul muncii. „Lumea ne cere eficiență. Corpul cere timp. Și dacă nu-l primește, îl ia cu forța”, spune Ioan Mirea.
“Dincolo de cifre, indexul arată cum este trăită munca în România în 2025: ca un sistem de presiuni, adaptări şi compromisuri pe care oamenii îl gestionează zi de zi cu un efort mult mai mare decât se vede la suprafaţă. Indexul Stării de bine a angajaţilor români măsoară calitatea reală a relaţiei dintre angajat şi organizaţia în care lucrează - cât de corecte sunt regulile, cât de clare sunt aşteptările, câtă autonomie există şi cât de mult sprijin primesc oamenii atunci când lucrurile devin dificile. Vedem foarte clar un proces de uzură organizaţională. Oamenii nu vorbesc despre beneficii, ci despre corectitudine, despre respect, despre şefi care ascultă şi despre libertatea de a-şi organiza munca fără micro-management. Limbajul este adesea emoţional şi uneori dur, ceea ce ne arată că aceste teme sunt trăite ca probleme morale, nu doar ca disfuncţii procedurale. Când angajaţii spun „să nu se mai aranjeze concursurile” sau „şefii să ne trateze ca oameni”, ei vorbesc despre nevoia fundamentală de echitate şi demnitate în muncă”, spune Marian Marcu, managing partner Novel Research.
Datele, studiile și vocile specialiștilor ne arată același lucru din unghiuri diferite: oamenii nu se strică brusc, ci se uzează încet, într-un ritm care ajunge să ni se pară normal. De aceea, poate cea mai importantă formă de grijă nu este să „rezistăm mai mult”, ci să ne permitem să ne uităm onest la felul în care muncim și la ce putem îmbunătăți. Să ne ascultăm oboseala și să ne amintim că valoarea noastră nu se măsoară în cât de mult putem îndura, ci mai ales în abilitatea de a găsi ritmul care ne permite să avem grijă de sănătatea noastră mintală, de spiritul nostru creativ și de a găsi sens și satisfacție în ceea ce facem.
Foto: Freepik
