Danny DeVito a fost recompensat cu o stea pe Walk of Fame

Actorul american Danny DeVito, deţinător a nouă premii din industria cinematografică şi al altor 27 de nominalizări, a fost recompensat joi cu o stea pe celebrul 'Walk of Fame' din Hollywood.

Actorul american Danny DeVito, deţinător a nouă premii din industria cinematografică şi al altor 27 de nominalizări, a fost recompensat joi cu o stea pe celebrul 'Walk of Fame' din Hollywood.


Actorul în vârstă de 66 de ani, care îşi împarte timpul între filmul de lung metraj şi cel pentru televiziune, a primit cea de-a 2445-a stea de pe 'Bulevardul Gloriei'.


'Întrebarea este următoarea: o duc acasă sau o las aici?', a glumit el pe seama noii sale stele. 'Aş putea să mă instalez în acest magazin de alături şi să vin în fiecare zi să o lustruiesc', a adugat el.


Actorul a salutat în stilul său tradiţia ce impune ca persoana recompensată să fie prima care păşeşte pe stea, descălţându-se de pantof şi ciorap pentru a pune piciorul gol pe preţioasa placă.


sursa: Agerpres
sursa foto: Wikipedia