The Magic Week - doza de relaxare pentru un weekend magic!

Bun găsit! A venit momentul să descoperi cele mai bune veşti din România sau din lume, ştiri despre celebrităţi şi să afli cum ai grijă de starea ta de bine.

O colecţie de fotografii realizate de Paul McCartney, atunci când The Beatles se aflau în pragul celebrităţii mondiale, va fi prezentată într-o expoziţie- eveniment care arată momentele intime în care grupul a cunoscut faima. „Rearview Mirror: Liverpool-London-Paris” se deschide la Gagosian din Londra începând din 28 august.

Cele 18 lucrări prezintă cronologic evoluția lui McCartney și a colegilor săi din formația Beatles, pe măsură ce reputația lor se răspândea dincolo de Liverpool și Hamburg, între decembrie 1963 și începutul lunii februarie 1964.

Producătorul Jerry Bruckheimer a discutat cu Johnny Depp despre o posibilă revenire a personajului Jack Sparrow în „Pirații din Caraibe”, potrivit Entertainment Weekly.

„Dacă îi place modul în care este scris rolul, cred că o va face. Totul depinde de scenariu, după cum știm cu toții, dar el este de acord cu ideea”, a declarat producătorul filmului „Pirații din Caraibe”, Jerry Bruckheimer, în Entertainment Weekly, referindu-se la revenirea lui Johnny Depp în rolul căpitanului Jack Sparrow.