Actorul american Leonardo DiCaprio ocupă prima poziţie în clasamentul din acest an al revistei Forbes privind cei mai bine remuneraţi actori. Din mai anul trecut şi până în luna mai acest an, el a câştigat 77 milioane de dolari.
Cele mai mari venituri le-a obţinut în urma rolurilor interpretate thriller-urile 'Shutter Island', în regia lui Martin Scorsese, şi 'Inception', care au înregistrat încasări de peste 1 miliard de dolari. În curând pe marile ecrane urmează să apară un nou film în regia lui Clint Eastwood 'Hoover', în care DiCaprio interpretează rolul legendarului şef al FBI J. Edgar Hoover. În plus, actorul a fost distribuit în rolul principal în filmul 'Marele Gatsby', ce va fi regizat de Baz Luhrmann după romanul lui F. Scott Fitzgerald. Filmările ar trebui să înceapă în luna august.
Pe locul doi, cu venituri de 50 milioane de dolari se situează Johnny Depp, care continuă să aibă încasări pentru rolul său din filmul 'Piraţii din Caraibe'.
Locul trei în acest clasament i-a revenit lui Adam Sandler, care le-a avut recent partenere pe Jennifer Aniston şi Nicole Kidman în comedia 'Just Go With It', veniturile sale fiind estimate la 40 milioane de dolari.
Aceştia sunt urmaţi de Will Smith cu 36 de milioane de dolari, Tom Hanks, care a câştigat 35 milioane dolari în mare parte datorită personajului Woody într-o serie de filme de animaţie 'Toy Story'.
sursa: Agerpres














