Dora d'Istria ar fi trebuit să se nască acum ca să o putem înțelege, măcar parțial. Ba chiar și în vremurile noastre ar continua să ni se pară, uneori, prea modernă și greu de priceput.
Numai că Elena Ghica se naște în 1828, în una dintre cele mai vechi familii domnești din Muntenia. Este nepoată de domnitor (Grigore Ghica) și crește în spirit iluminist- enciclopedic. Învață greacă, franceză, germană, italiană și rusă și, după căsătorie, devine Helena Koltsova-Massalskaya. Viața ei este o continuă încercare de coabitare într-o lume liberă, strâns încorsetată de rigorile aristocrației europene.
Dora d'Istria este pseudonimul ei literar, personajul autoficțiunilor sale, o femeie care călătorește prin Orient, observă politic, social, cultural lumea, apoi o povestește în cărți: critică și ironică, lumea ei este de fapt o revendicare a rolului femeii în societate, religie, familie, cultură. Pseudonimul se naște atunci când prințesa Helena Koltsova-Massalskaya se desparte nu atât de fastuosul Sankt Petersburg și de soțul ei, cât de încorsetarea ortodoxismului rus, care nu îi permite femeii să respire. Acest autobotez literar este, de fapt, o autentică evadare nu doar din căsnicie, ci și dintr-un spațiu socio-cultural opac ideilor progresiste și opresiv față de cei (mai ales cele) care le susțineau.
Dora este diminutivul de la Theodora („Darul lui Dumnezeu”), dar și o internaționalizare ușor de pronunțat în orice limbă, un nume mult mai exotic decât internaționalul Elena, sau Helen (ambele folosite de către autoare). Este mai degrabă un nume pentru o idee, decât pentru o femeie care aparține unei patrii. D'Istria revendică peninsula din nordul Mării Adriatice, care în secolul al XIX-lea reprezenta granița simbolică dintre Occident și Orient.
Pentru Elena Ghica, acest nume de familie devine o metonimie a Balcanilor, spațiu din care se revendică pentru a reprezenta această a doua Europă, periferică, uitată, mai puțin importantă. Istoricii literari au sugerat că acest nume de familie este mai mult decât asumarea unei geografii simbolice, ci mai degrabă a unei genealogii legendare: pe linie maternă, familia Ghica se considera descendentă a vechii aristocrații albaneze a Ducilor de Istria (Dukagjini sau Scutari) care în Evul Mediu dominaseră Albania de Nord.
Geneza numelui acestui personaj creat de Elena Ghica este un întreg eșafodaj pentru o femeie a ideilor, care leagă Orientul ortodox de Occidentul rațional, care pare să ignore periferia. Dora d'Istria este o auto-proiecție legendară, o altă legitimare nobiliară, nu genetică, ci prin opțiune intelectual-simbolică, numele în sine fiind un manifest geopolitic și feminist: respinge numele soțului ei, nu se mai întoarce la numele de fată, detașându-se astfel atât de identitatea aristocratică românească, cât și de cea a Rusiei imperiale.
Numele Dora d'Istria este o luare în posesie a unui destin nou, autocreat, într-o națiune ideatică, o identitate livrescă, alegorică, și prin asta nu mai puțin militantă. I-am spune astăzi avatar. Avatarul unei patrii care nu există. Inexistență care nu o împiedică pe Dora să fie regina acestei patrii inventate pe hartă, dar reale în scris. Elena Ghica nu poartă doar un pseudonim, ci devine acest personaj liber, în căutare de patrie.
Discursul ei public, poziționările ideologie și sociologice, militantismul ei nu se ascund în fața unei măști, ci creează o nouă identitate literară.
Asemenea altor femei ale secolului al XIX-lea care au ales pseudonime masculine sau simbolice, Dora folosește „un nume-proiect” care îi permite să depășească frontierele.
George Sand sau George Eliot și-au ales pseudonime masculine pentru a trece drept bărbați în lumea literară eminamente masculină.
Dora d'Istria este o identitate discursivă mult mai puternică decât deja foarte puternicele nume dobândite prin naștere și/sau căsătorie, un fel de auto-regină, dacă ne este permisă această joacă lexicală. Dora d'Istria este un construct autoficțional, care transformă scrisul într-o scenă unde autoarea joacă rolul de aristocrată, cărturar (nu întâmplător ne este imposibil să feminizăm acest substantiv fără să producem un efect hilar), militantă. Dora d'Istria are o cauză și luptă pentru ea. I se potrivește foarte bine teoria autoportretului plurilingv (Sidonie Smith și Julia Watson), care nu este altceva decât un act de rezistență și de luptă împotriva limitelor impuse femeilor.
Ca și Regina Maria, mai târziu, este o proto-feministă, devine o scriitoare redutabilă (eseuri filosofice, jurnale de călătorie, scrieri autobiografice), o revoluționară, și o adevărată apărătoare a cauzei albaneze.
Dacă Regina Maria era exponenta Occidentului, Dora d'Istria este o balcanică, o orientală, la fel de emancipată și subtilă în observații, la fel de aprigă în sentințe, dovedindu-se o desăvârșită militantă. La fel de istorice, eseistice și filosofice le sunt memoriile, adevărate discursuri ale libertății de gândire feminine. Războiul Reginei Maria a fost început, la nivel ideatic, de Dora d'Istria, ea militând cu 50 de ani înainte de începerea războiului pentru unitatea popoarelor în fața imperialismului austro-ungar, otoman, rus. Și Dora d'Istria este o mamă a Balcanilor, mama spirituală a popoarelor de la marginea spațiului de tranzit dintre Europa și Orient.
În 1860, cu 15 ani înainte să se nască Regina Maria, Dora d'Istria scrie Femeile Orientului, pe care, dacă o citim astăzi, constatăm că – din păcate – este foarte actuală, patriarhatul stă neclintit în fața evoluției umanității, conferindu-i femeii un rol minor, domestic, pe care nu greșit îl asimilează unei închisori.
Lipsită de corporalitate, Dora d'Istria nu ne lasă multe portrete ale Elenei Ghica, nici descrierile ei nu îi permit femeii să se întrupeze, ea este doar vocea analitică și critică a lumii în care trăiește și în care își forțează libertatea.
Oana Ursache este lector univ. dr. la Universitatea ”Ştefan cel Mare” din Suceava și PM pentru sărbătorirea a 150 de ani de la nașterea Reginei Maria în cadrul Fundației Regina Maria. Este lector la Fundația Calea Victoriei unde va susține cursul Autobiografii şi autofictiuni feminine: de la Virginia Woolf la Regina Maria, între 25-27 iunie.
