Pentru prima dată după mult timp, noi, părinții, nu mai putem spune cu siguranță ce va fi important peste zece ani. Meserii dispar, altele apar peste noapte, iar inteligența artificială schimbă regulile jocului mai repede decât programa școlară. În acest context, orientarea vocațională nu mai este un moft, ci o necesitate.
Dana Vasilescu, profesoară și fondatoarea programului MyWaY, lucrează de cinci ani direct cu liceeni. Iar una dintre întrebările pe care le adresează frecvent este simplă: „Ce vrei să faci mai departe?”
De cele mai multe ori, răspunsul este: „Nu știu.”
Între siguranță și sens
În chestionarul vocațional există o întrebare care spune multe: „Cum se vede succesul prin ochii tăi?” Răspunsurile tinerilor surprind: „Să am o viață cu sens.” „Să fiu împlinit.” „Să fiu fericit cu ceea ce fac.”
Poate că noi, la vârsta lor, ne gândeam mai degrabă la siguranță. Ei par să caute mai degrabă sens, libertate și echilibru între viața personală și cea profesională. Iar într-o lume în care informația este infinită și opțiunile par nesfârșite, alegerea devine mai grea și mai personală pentru tineri, în timp ce noi, părinții, încercăm să ne dăm seama cum vor arătă societatea și piața muncii peste 10 sau 20 de ani.
De ce practica face diferența
Testarea vocațională este doar începutul. Nu oferă o sentință, ci o paletă, îți arată interesele dominante, trăsăturile de personalitate, zonele în care poți crește, plus experiența practică de a lucra timp de o săptămână în mediul la care visezi. Și practica este cea care face diferența.
În programul My Way, adolescenții merg în companii reale și trăiesc, timp de o săptămână, meseria pe care cred că și-o doresc. Uneori ies convinși că au ales bine, alteori ies cu un „nu” clar. Și acel „nu” este, de fapt, o economie uriașă de timp și de resurse.
„Am cunoscut oameni minunați, dar mi-am dat seama că nu e pentru mine” – spune un tânăr după practică. Iar asta valorează mai mult decât patru ani de facultate făcuți din inerție, pentru ca mai apoi să muncească într-un domeniu total diferit.
Inteligența artificială și frica de viitor
Da, AI-ul schimbă lucrurile. Da, unele meserii dispar sau își schimbă forma. Dar ceea ce nu poate dispărea este capacitatea de adaptare, spune Dana Vasilescu. „Cine ești și ce știi să faci nu îți poate lua nimeni. Adaptabilitatea și încrederea în tine sunt mai importante decât orice profesie.” Poate că asta este lecția generației lor și poate că avem și noi, cei mari, nevoie să o învățăm.
Una dintre cele mai frecvente greșeli este că rezolvăm noi problemele copiilor. De exemplu, atunci când vin acasă și spun că nu înțeleg la matematică, sărim cu meditații în loc să întrebăm: „Ai mers să spui că nu ai înțeles?” Iar problema este că îi lipsim, din prea multă grijă și dorință de a-i sprijini, de ceva vital: autonomia. Este un soi de mușchi, o abilitate care se construiește cot la cot cu încrederea în propriile puteri. Între 16 și 21 de ani se pune fundația identității, iar rolul nostru cel mai important și dificil este să ne abținem să le oferim răspunsurile și soluțiile noastre și, în schimb, să le punem întrebările potrivite ca să găsească propriile răspunsuri și soluții.
3 pentru acasă
Pentru copii: construiește un vis și luptă pentru el.
Pentru părinți: deschide cât mai multe uși, dar lasă-l pe copil să aleagă pe care o traversează.
Pentru profesori: nu uita că și tu înveți. Construiește visul alături de elev, nu în locul lui.
Viitorul nu a fost niciodată o linie dreaptă. Ci o succesiune de încercări, ajustări și descoperiri. Iar rolul nostru, ca adulți, nu este să desenăm harta în locul copiilor, ci să mergem alături de ei, cât timp învață să o citească.
Foto: Mihai Vasilescu
