Nu e vorba de lene și nici de lipsă de organizare. De cele mai multe ori, sub această stagnare se ascunde un mecanism mult mai subtil: un ghem de emoții pe care le purtăm cu noi ca pe niște bagaje invizibile, dar extrem de grele.
Viața noastră este un munte de trăiri. Însă există câteva emoții specifice care, atunci când nu sunt înțelese, acționează ca o frână de mână trasă exact când vrem să accelerăm.
1. Teama de eșec
Este acea voce interioară care apare exact când vrei să accepți o provocare nouă sau să pornești un proiect personal. Ne face să credem că succesul altora este rezultatul competenței lor, în timp ce al nostru este doar un noroc chior care va fi demascat curând.
Exemplu concret: Stai în fața unui proiect important și îl amâni de pe o zi pe alta. Îți spui că „nu ai timp”, dar adevărul este că te temi de eșec. Te gândești: „Dacă nu se ridică la înălțimea așteptărilor? Dacă o să-și dea seama că nu sunt atât de pregătit pe cât par?”. Această emoție ne blochează și ajungem să procrastinăm. Preferăm să nu începem, decât să riscăm să fim judecați.
2. Vinovăția față de productivitate
Trăim într-o cultură care aplaudă epuizarea. Din acest motiv, am ajuns să simțim vinovăție ori de câte ori nu „producem” ceva. O simțim când muncim prea mult, pentru că neglijăm viața personală, și o simțim când ne odihnim, pentru că simțim că pierdem timpul.
Exemplu concret: Ai decis că duminică după-amiază vei sta pur și simplu să te uiți la un film sau să te plimbi. În loc să te relaxezi, mintea ta derulează o listă nesfârșită: facturile neplătite, e-mailurile rămase în inbox, reparațiile prin casă. Vinovăția ne blochează dreptul la recuperare, transformând singura noastră sursă de energie în stres suplimentar.
3. Frica de a dezamăgi
Dorința de a fi acceptat este umană, dar când devine teamă de a nu-i supăra pe ceilalți, ne pierdem propria voce. Spunem „da” unor solicitări externe doar pentru a evita un conflict sau o privire dezaprobatoare.
Exemplu concret: Un coleg sau o rudă îți cere o favoare care îți consumă timpul și energia de care ai nevoie pentru tine. Deși simți că nu mai poți, spui: „Sigur, rezolv eu”. Rezultatul? Te blochezi într-o viață care este o sumă de servicii făcute altora, în timp ce obiectivele tale rămân mereu pe ultimul loc.
4. Anxietatea anticipatorie
Anxietatea nu este despre prezent, ci despre un viitor pe care încercăm să-l controlăm din fotoliu. Ea apare atunci când proiectăm catastrofe într-un moment în care suntem, de fapt, în siguranță.
Make Life Magic
Ce e greșit în strategia struțului: problemele nu dispar când ne băgăm capul în nisip
Exemplu concret: E seară, dar nu poți adormi. Te gândești la ratele la bancă peste cinci ani, la posibile crize economice sau la siguranța jobului în viitor. Această proiecție ne blochează capacitatea de a acționa azi. Suntem atât de ocupați să ne îngrijorăm pentru „ce-ar fi dacă”, încât nu mai avem energie să construim „ceea ce este”.
Cum începem să ne deblocăm?
Primul pas nu este să „scăpăm” de aceste emoții – asta e imposibil și nici nu ar fi sănătos. Pasul real este recunoașterea emoției. Când simți că ești blocat, oprește-te și întreabă-te: „Ce simt acum? E vinovăție? E teamă? E anxietate? E regret?”. Odată ce numim emoția, ea își pierde din puterea de a ne controla.
Pasul doi este să ne oferim aceeași compasiune pe care o oferim celui mai bun prieten. Dacă el ți-ar spune că se simte copleșit, nu i-ai spune că e leneș, nu-i așa? I-ai spune că este normal ce simte și că merită o pauză.
Iar pasul trei este să ne descărcăm aceste trăiri pe hârtie. Scrisul transformă ghemul de gânduri în claritate, oferindu-ne distanța necesară pentru a nu mai fi victima emoțiilor tale, ci observatorul lor.
Exerciții de scriere terapeutică
1. Tehnica „Scrisoare către Emoție”
Alege emoția care te domină acum (ex: Vinovăția). Scrie-i o scrisoare scurtă ca și cum ar fi o persoană.
„Dragă Vinovăție,
Te simt acum în stomac și în piept pentru că am ales să mă odihnesc în loc să termin acel proiect. Înțeleg că ai apărut pentru că mi-am călcat pe valoarea de 'hărnicie'. Instinctul meu este să mă cert și să mă pedepsesc, spunându-mi că sunt leneș, dar aleg să mă opresc și să te ascult.
Îmi dau seama că această valoare – că 'trebuie să muncesc mereu ca să fiu valoros' – este mai degrabă o credință limitativă pe care am preluat-o în copilărie, când am învățat că doar rezultatele mele aduc apreciere. Astăzi, mă întreb: îmi mai este de folos să cred că nu am dreptul la pauză?
Văd acum că am acționat din Epuizare, o altă emoție care striga după atenție. În acest context, valoarea care mă ajută mai mult acum este 'auto-respectul'. Aleg să înlocuiesc auto-pedeapsa cu înțelegerea: am nevoie de energie pentru a fi cu adevărat eficient mâine. Îți mulțumesc că mi-ai amintit de valorile mele, dar acum aleg să onorez nevoia corpului meu fără să mă mai simt greșit.”
2. „Brain Dump” de 5 minute
Setează un cronometru pentru 5 minute și scrie neîntrerupt tot ce îți provoacă anxietate legat de viitor. Fără corecturi, fără logică. După ce timpul expiră, taie cu o linie lucrurile care nu sunt în controlul tău, iar pentru lucrurile asupra cărora ai control, notează macar o soluție preventivă sau proactivă. Acest exercițiu funcționează pentru că vizualizarea problemelor pe hârtie reduce zgomotul mental. Faptul că te concentrezi doar pe ce poți controla elimină sentimentul de neputință care te blochează.
În concluzie, viața nu trebuie să fie o luptă continuă împotriva propriilor trăiri. Uneori, cel mai curajos lucru pe care îl putem face este să acceptăm ce simțim, să respirăm adânc și să facem, totuși, acel mic pas înainte. Chiar și cu bagajul după noi, putem învăța să mergem pe drumul nostru cu mai multă blândețe.
Florina Cioagă, Psiholog Clinician, Psihoterapeut, Coach ICF și Senior Trainer este lector la Fundația Calea Victoriei, unde va susține cursul online Cum să ne gestionăm emoţiile într-un mod sănătos, începând cu 5 martie.
Foto: Freepik
