The Magic Week - doza de relaxare pentru un weekend magic!

Bun găsit! A venit momentul să descoperi cele mai bune veşti din România sau din lume, ştiri despre celebrităţi şi să afli cum ai grijă de starea ta de bine.

După două zile pline de emoții, muzică vibrantă și momente care au adus împreună mii de suflete sub cerul liber, Kimaro 2025 se va încheia în mod magic, pe 15 iunie. Dar finalul nu este unul oarecare – este o adevărată explozie de energie și bucurie, pentru că în ultima seară, pe scena Magic, urcă Horia Brenciu, în timp ce Kiss FM şi Rock FM îi are ca invitaţi pe Grasu XXL şi Timpuri Noi.Jennifer Lopez a oferit un spectacol de zile mari la gala American Music Awards 2025, ce a avut loc în Las Vegas! Diva latino a arătat senzational într-un un costum în nuanța pielii cu elemente strălucitoare. Ea a electrizat publicul interpretând un colaj de 23 de melodii celebre în doar șase minute, inclusiv „Dance Again” (hitul său din 2012), și a dansat pe muzica incendiară a pieselor anului. Un dialog profund despre voce, emoții, adevăr și regăsire interioară.În acest episod al podcastului Magic Life cu Liana Stanciu, Teodora Mețiu – fost jurnalist și trainer de comunicare – vorbește deschis despre cum și-a transformat viața renunțând la televiziune și regăsindu-și sensul prin lucrul cu vocea. Nu, nu e vorba doar de dicție sau carismă. Este despre cum vocea reflectă cine suntem cu adevărat, cum ne trădează emoțiile, frustrările și durerile pe care nu le recunoaștem nici față de noi înșine.

Dintre toate tulburările de personalitate, tulburarea narcisistă pare cea mai stigmatizată, cea mai arătată cu degetul. Și asta pentru că toate manifestările unui narcisist sunt extrem de deranjante pentru cei din jur, care tind să ia lucrurile foarte personal. Luăm pe rând cauzele cel mai des întâlnite pentru apariția narcisismului și vedem ce putem face ca să ne protejăm pe noi, cei care trăim alături de narcisiști.

Când ferești copilul de orice disconfort, s-ar putea să-l înveți, fără să vrei, că nu e capabil să ducă nici frustrarea, nici furia, nici tristețea. Iar reziliența se învață ca mersul – prin experiență. Din aceste încercări ale vieții învață copilul să distingă între ce poate și ce nu poate controla, cum să reacționeze și cum să răspundă. Trăirea emoțiilor, la orice vârstă, ne face vii și ne dă abilitatea atât de rară și de prețioasă de a ne autoregla.
În ritmul alert al vieții noastre, timpul liber ajunge adesea să fie o monedă rară, negociată cu grijă și, uneori, cu un sentiment subtil de vinovăție. Când ultima sarcină este bifată și ziua de muncă se încheie, ar trebui să simțim un sentiment de ușurare și anticiparea momentelor dedicate nouă. Totuși, pentru mulți dintre noi, timpul liber vine adesea însoțit de o voce interioară care șoptește: „Oare nu pierd timpul?” Ce-ar fi dacă timpul tău liber nu ar mai fi o luptă sau un compromis? Ce-ar fi dacă l-ai putea privi ca pe o resursă prețioasă, menită să te încarce și să-ți aducă bucurie, fără să simți că renunți la altceva important?