Răzvan-Gabriel Zaharia, psihoterapeut: „Emoțiile nu au buton de pornit-oprit, dar sunt busola pe termen scurt”

Despre psihologia performanței la copii și sprijinul de care au nevoie în preajma unui examen important.

În perioada examenelor importante, fiecare copil vizează o performanță personală. Emoțiile și stresul sunt greu de gestionat, iar rolul părinților este cel de suporteri. Învățăm cum să-i sprijim pe copii și unde putem interveni, la nevoie, de la psihoterapeutul Răzvan-Gabriel Zaharia, care se abordează psihologia performanței la copii și adolescenți.  

Răzvan lucrează cu tineri care fac sport de performanță, însă și cu cei care au în față provocarea unui examen important sau care au nevoie să își crească încrederea în propriile puteri. 

În sesiunile de lucru, îi ajută pe cei mici (și nu numai) să se cunoască mai bine, să descopere tehnici de calmare a emoțiilor pentru a-și atinge potențialul maxim. Face echipă cu părinții pentru ca tinerii să aibă cât mai multe șanse să își vadă visul devenit realitate și le oferă acestora un cadru sigur de creștere și dezvoltare personală. 

L-am invitat la podcastul Magic People pentru ca să înțelegem noi, părinții, cum să ne sprijinim copiii în momentele-cheie. Chiar dacă suntem cu toții mânați de cele mai bune intenții, uneori este nevoie să învățăm și despre propriile noastre emoții, reacții și strategii. 

Răzvan-Gabriel Zaharia, psihoterapeut. Despre psihologia performanței la copii.

Magic People, 00:47:29

💬 Simona Tache, psiholog, despre relația noastră cu inteligența artificială

Magic People, 00:41:37

💬 Psihologul clinician Delia Grigoroiu vorbește despre cum arată o relație terapeutică sigură

Magic People, 00:32:24

💬 Medicul psihiatru Ioan Mirea explică de ce burnoutul nu e vina noastră, ci ține de ritmul lumii în care trăim.

Magic People, 00:32:51