Trăim într-o perioadă în care incertitudinea pare să ne însoțească zi de zi – fie că vorbim despre contextul economic, despre alegerile electorale, tensiuni sociale sau despre propriile griji personale. Ca adulți, învățăm (sau ne forțăm) să gestionăm aceste emoții în tăcere, pentru a nu-i „încărca” pe cei din jur. Dar ce se întâmplă când alegem să nu le împărtășim copiilor noștri ceea ce simțim?
Am reflectat recent la această întrebare și la câteva comportamente des întâlnite în familiile noastre. Vreau să aduc în discuție patru perspective importante despre felul în care copiii percep, intuiesc și interpretează lipsa de comunicare emoțională din partea părinților – și ce putem face în vremuri incerte pentru a păstra conexiunea și echilibrul.
1. Copiii simt ce nu spunem
Indiferent ce alegem să spunem sau să ascundem, copiii simt starea noastră emoțională. Dacă evităm să vorbim despre îngrijorare, oboseală sau frustrare, ei nu înțeleg contextul real și pot ajunge la concluzii greșite – de cele mai multe ori îndreptate împotriva lor: „Am făcut eu ceva rău.”
Pentru copii, mai ales cei mici, emoțiile adulților sunt repere. Când nu le explicăm ce simțim, ei nu rămân „neafectați”, ci completează singuri golurile cu povești proprii care pot deveni poveri emoționale.
Ce ajută: O explicație sinceră, scurtă, adaptată vârstei.
„Mama e puțin îngrijorată pentru că are multe lucruri de rezolvat, dar nu are legătură cu tine. Tu ești în regulă.”
2. Tăcerea naște tăcere – și deconectare
În relațiile apropiate, fie cu copiii, fie cu partenerul, atunci când nu ne exprimăm temerile sau neclaritățile, ceilalți resimt disconfortul, dar nu înțeleg cauza. Se închid și ei, din protecție sau confuzie. Astfel, ajungem cu toții într-un cerc vicios în care nimeni nu mai spune nimic, iar distanța emoțională crește.
Ce ajută: Să inițiem noi dialogul.
„Simt că suntem puțin deconectați. Vrei să vorbim despre ce simțim în perioada asta?”
3. Sinceritatea protejează intuiția copilului
Un exemplu concret: fetița noastră de 1 an și 10 luni are deja un mod clar de a-și exprima nevoile. Când cere, de exemplu, încă o porție de ciocolată, iar partenerul meu se preface că nu a înțeles ce a zis, ea rămâne dezorientată. Comunicarea ei fusese clară. Refuzul indirect o face să pună la îndoială propriul sistem de percepție și exprimare.
Pe termen lung, astfel de experiențe pot afecta încrederea copilului în propria intuiție și în capacitatea lui de a se face înțeles.
Ce ajută: Să recunoaștem nevoia exprimată, chiar dacă nu o putem îndeplini.
„Ai vrea să mai mănânci o bucățică de ciocolată? Știu că îți place. Mai mâncăm mâine.”
4. Cum vorbim despre incertitudine și context social cu copiii?
Nu subestimăm niciodată capacitatea copiilor de a înțelege. Putem deschide conversații esențiale cu întrebări simple:
„Tu ce ai auzit la școală despre alegeri? Ce se vorbește între colegii tăi despre bani, despre viitor, despre ce se întâmplă în lume?”
Vei fi surprins(ă) de profunzimea înțelegerii lor. Această deschidere oferă șansa de a corecta percepții greșite, dar și de a explica, pe înțelesul lor, cum alegerile pot influența viața noastră de familie:
– dacă va fi ales un anumit candidat, ce înseamnă pentru jobul tău,
– dacă se vor schimba prețurile sau bugetul familiei,
– dacă veți avea mai mult sau mai puțin timp împreună.
Discuțiile acestea construiesc nu doar încredere, ci și gândire critică și capacitate de adaptare.
În parenting, ca și în business, nu putem controla incertitudinea – dar putem controla răspunsul nostru. Când lumea din jur este instabilă, ceea ce putem gestiona este felul în care reacționăm: cum alegem să comunicăm, cum ne poziționăm și cum ne implicăm copiii în realitatea noastră – pe înțelesul lor.
Un instrument util este exercițiul scenariilor:
– Scenariul optimist: Care e cel mai bun lucru care se poate întâmpla?
– Scenariul realist: Ce e cel mai probabil să se întâmple?
– Scenariul pesimist: Ce e cel mai rău și cum ne putem adapta?
Discutând aceste variante și identificând soluții, ne liniștim mintea și putem face față provocărilor de zi cu zi cu mai multă încredere. Iar copiii pot fi incluși în acest proces: putem vorbi despre economii, despre priorități, despre schimbări – și îi putem învăța, astfel, responsabilitate, planificare și reziliență.
În final, relațiile solide se construiesc pe sinceritate și coerență. Când copiii văd că pot înțelege ce se întâmplă, chiar dacă nu pot controla totul, capătă încredere – în noi, în lume și în propria lor voce.
Foto: Freepik
