Cum să te faci înțeles în relația de cuplu

Secretele comunicării în doi

Poate că nu există ceva care să ne preocupe mai mult, în adâncul sufletului nostru, decât relațiile de cuplu. Ne dorim să fim iubiți, văzuți, înțeleși. Să simțim că avem o relație în care putem fi noi înșine, fără măști și fără teamă. Și tocmai pentru că aceste relații contează atât de mult, presiunea devine mai mare, miza crește și ea, iar conflictele care apar pot părea mai dureroase decât în orice alt tip de relație. Relațiile sănătoase se construiesc cu iubire necondiționată, ascultare reală și intenția de a înțelege și lumea celuilalt. 

Dar oare cum facem asta? 

Comunicarea este adesea considerată cheia unei relații sănătoase, dar nu este suficient doar să comunici. E important cum comunici, ce transmiți și din ce spațiu interior o faci. A te face înțeles înseamnă să creezi un canal de comunicare și înțelegere între tine și partener, care să permită vulnerabilitate și deschidere.

Primul pas este sa începi cu tine

Când renunți la nevoia de a avea mereu dreptate și alegi deschiderea, începi să creezi un spațiu unde amândoi vă simțiți în siguranță să fiți voi înșivă. Nu te poți face înțeles dacă nici tu nu știi ce simți sau ce vrei. Înainte de a vorbi cu partenerul tău, ia-ți un moment să-ți clarifici emoțiile, nevoile și intențiile.

E important de asemenea să te uiți și la bagajul emoțional pe care l-ai adunat din copilărie și de-a lungul anilor în toate relațiile. Toate acestea sunt ca niște ochelari de cal care te încurcă să vezi lucrurile așa cum sunt ele de fapt, fără prejudecăți, presupuneri, scenarii și iluzii care sunt doar în mintea ta. 

Uite câteva întrebări de clarificare care să te ajute:

  • Ce bagaje emoționale/răni am din trecut și mă încurcă să am o relație armonioasă?
  • Ce vreau, de fapt, să-i transmit celuilalt?
  • Care sunt nevoile mele în relație?
  • Ce pot face eu pentru a avea o relație armonioasă?

Comunică-i și celuilalt perspectiva ta

A te face înțeles este un act de responsabilitate și maturitate emoțională. Nu ține doar de celălalt „să te înțeleagă”, ci și de tine să exprimi într-un mod accesibil, autentic și asertiv. Dacă rămâne doar în capul tău, crezând că celalălt trebuie să presupună ce vrei, ce simți și ce gândești, nu vei face decât să îți sabotezi relația și să contribui la generarea conflictelor. 

Câteva sugestii pentru o conversație cu rost și empatie:

  • Observ ceea ce se întâmplă și vreau să îți spun că….. (fără judecată)
  • Simt… (numește emoția) atunci când…. (numește situația)
  • Nevoia mea este de… (exprimi nevoia ta reală)
  • Eu îmi doresc să… (formulezi o cerere concretă)

Dacă ești furios/furioasă, frustrat/ă sau te simți rănit/ă, ia o pauză înainte de a începe o conversație importantă. Emoțiile intense pot duce la cuvinte grele și înțelegeri greșite. Nu comunica din reacție, ci din intenție. Știu că nu e ușor, însă cu practică, prezență și lucru interior, o astfel de comunicare este posibilă. 

Ascultă-l pe celălalt activ și empatic

Poate una dintre cele mai mari greșeli în relații este nevoia de a avea dreptate. Scopul unei conversații în cuplu nu este să demonstrezi că ai dreptate, ci să menții conexiunea și să aveți împreună grijă de relație. E important să ajuți la crearea unui spațiu în care amândoi vă puteți corecta, cere scuze și crește împreună. Fă-ți partenerul să simtă că este auzit. Asta înseamnă să asculți fără să întrerupi, fără să formulezi deja răspunsuri în minte pentru a-i demonstra că nu are dreptate. Pentru că știi care e paradoxul? 

De cele mai multe ori, amândoi aveți dreptate pentru că vedeți lucrurile din perspective diferite, nu și greșite. 

Așa că primul pas este să îi cunoști și perspectiva celuilalt și să înțelegi cum s-a format, cu empatie și fără judecată. 

Te poți folosi de:

Reformularea: „Ce înțeleg că îmi spui este că…”

Validarea: „Înțeleg că pentru tine a fost dificil.”


Întrebările deschise: „Cum te-ai simțit în momentul acela?”, “Cum te pot ajuta eu?” , “Cum putem proceda pentru a lucra împreună la o relație armonioasă?”

Fiecare pas făcut către înțelegerea ta și a celuilalt este un progres către o conexiune profundă. Iar când ambii parteneri învață să vorbească și să asculte cu deschidere, relația nu doar că supraviețuiește, ci devine un spațiu sigur, armonios și matur. Cunoaște-te pe tine pentru a-l putea cunoaște și înțelege și pe celălalt! 

Georgiana Ghiță este Coach profesionist și lector la Fundația Calea Victoriei, unde va susține cursul Puterea relaţiilor: cum să înţelegi şi să fii înţeles în relaţii, începând cu 19 mai. 

Foto: Freepik