The Magic Week - doza de relaxare pentru un weekend magic!

Bun găsit! A venit momentul să descoperi cele mai bune veşti din România sau din lume, ştiri despre celebrităţi şi să afli cum ai grijă de starea ta de bine.

Invitată la podcastul Magic People cu Ruxandra Rusan, psihoterapeuta Bianca Pescaru vorbește despre dependența de dopamină, tipică vremurilor pe care le trăim. Această dependență se face simțită când fugim de emoțiile noastre și ne refugiem în mâncat sau shopping compulsiv, alcool, substanțe interzise sau petrecem prea mult timp în fața ecranelor. Dependența de dopamină apare la orice vârstă și ne răpește bucuria de a trăi real și sănătos. Am discutat cu Bianca Pescaru despre semnalele care ne atrag atenția că devenim dependenți de dopamină, despre cum putem să ne vindecăm și despre ce câștigăm când ne echilibrăm.


Primăvara este un moment minunat pentru a ne inspira de la natură: așa cum vegetația renaște și se împrospătează, pielea noastră se poate bucura de o gură de prospețime, dacă îi acordăm atenție. După lunile reci de iarnă, tenul are nevoie de câteva ajustări în rutina de îngrijire pentru a se adapta schimbărilor de temperatură și umiditate. Iată câteva sfaturi esențiale pentru a-ți îngriji pielea în această perioadă, împreună cu 5 rețete simple de măști facute acasă, folosind ingrediente naturale.


Festivalul de Film de la Cannes şi-a dezvăluit afișul oficial, o dublă versiune, pentru cea de-a 78-a ediție. Acesta prezintă legendarul duo de actori Anouk Aimée și Jean-Louis Trintignant, protagoniştii filmului „Un homme et une femme”Organizatorii au ales pentru acest an scena cult din filmul lui Claude Lelouch „Un homme et une femme”.

Afișele oficiale ale ediției din acest an a festivalului, care se desfășoară între 13 și 24 mai, îi prezintă pe cei doi actori din film îmbrățișați în timpul reîntâlnirii lor pe plaja de la Deauville, într-o dublă versiune.

Pe 19 noiembrie 2025, Sala Palatului din București va găzdui un eveniment de excepție: Gala Divertis 2025. Acest spectacol promite să aducă pe aceeași scenă membrii emblematici ai grupului Divertis, într-o reuniune plină de umor și satiră sociala.

Domeniul Regal Săvârșin devine, pentru al treilea an consecutiv, pe 26 și 27 aprilie, locul în care prinde viață lumea satului de altădată, cu artizani ai gustului autentic, meșteșugari gata să arate tainele meseriilor transmise din moși-strămoși și un line up cu artiști pentru toate generațiile.