Arnold Schwarzenegger încearcă să salveze aparenţele după anunţul despărţirii de soţie. Pentru publicul larg, vestea separării cuplului Arnold Schwarzenegger - Maria Shriver, după o căsnicie de 25 de ani, a fost o surpriză. Dar nu şi pentru apropiaţii perechii. Potrivit TMZ, Maria Shriver se gândea la despărţire încă de acum doi ani, sătulă de aventurile extraconjugale ale politicianului, fost actor. Totuşi, în comunicatul difuzat de cei doi, prin care şi-au oficializat despărţirea, se spune că o vor face în linişte, fără a-şi etala divergenţele. Este o atitudine pe care a adoptat-o marţi Arnold Schwarzenegger, la prima sa apariţie ca celibatar. Cu ocazia primirii unei distincţii la Los Angeles, la o gală organizată în cinstea celei de-a 63-a aniversări a independenţei israeliene, fostul guvernator al Californiei a vorbit şi despre căsnicia sa. 'Vreau să le mulţumesc numeroşilor noştri prieteni şi familiei pentru incredibila susţinere şi dragostea pe care ne-au arătat-o în ultimele 24 de ore. Am vorbit cu Maria cu o oră înainte să vin aici şi suntem amândoi de aceeaşi părere: suntem cu adevărat binecuvântaţi că suntem înconjuraţi de atâţia oameni minunaţi, de atâţia prieteni buni', a spus el.
'Încă ne iubim foarte mult. Avem norocul să avem patru copii extraordinari', a afirmat el în încheiere.
sursa: Agerpres














