Dublura lui Natalie Portman din 'Black Swan' dă de înţeles că actriţa nu merita Oscarul

Balerina care a fost dublura actriţei Natalie Portman în filmul 'Black Swan' a dat asigurări că Portman a realizat 'doar 5 la sută' din scenele de dans din filmul pentru care a şi primit premiul Oscar.

 

Balerina care a fost dublura actriţei Natalie Portman în filmul 'Black Swan' a dat asigurări că Portman a realizat 'doar 5 la sută' din scenele de dans din filmul pentru care a şi primit premiul Oscar.

 

Sarah Lane, componentă a American Ballet Theatre, a declarat într-un interviu acordat unei reviste americane că a fost victimă a unei campanii menite să ascundă adevărata muncă depusă de ea în filmul în care Portman joacă rolul principal, obiectivul fiind acela de a spori meritele interpretei pentru a-i creşte şansele la obţinerea mult-râvnitei statuete.

 

'Dintre secvenţele de dans, aş spune că doar 5% îi aparţin lui Natalie. Restul sunt ale mele', a spus Lane, care a adăugat că figura lui Portman a fost adăugată ulterior, digital.

 

Balerina a reacţionat la comentariile recente făcute de logodnicul actriţei, coregraful Benjamin Millepied. Acesta a declarat că Lane a contribuit doar cu tehnicile de 'fouettés' şi o diagonală. '85 la sută din film îi aparţine lui Natalie', declarase Millepied.

 

'Au vrut să inducă oamenilor această idee cum că Natalie era un fel de talent nedescoperit, sau extrem de potrivită pentru dans, şi că a muncit din greu pentru a deveni o adevărată balerină într-un an şi jumătate, pentru acest film, şi toate astea de dragul Oscarului. Este un lucru degradant pentru profesia mea, nu doar pentru mine', a insistat Sarah Lane.

 

Balerina s-a întrebat dacă cineva chiar crede că este posibil să se ajungă la o asemenea performanţă într-un an şi jumătate în condiţiile în care ea dansează de 22 de ani.

 

sursa: Agerpres