Charlie Sheen are cont pe Twitter

Charlie Sheen, ale cărui escapade fac deliciul presei tabloide, şi-a deschis marţi un nou cont de Twitter şi a fost imediat urmat de peste 720.000 de fani entuziaşti pe care actorul îi ţine la curent cu detalii din viaţa sa privată.

În interval de timp de doar câteva ore, şi înainte chiar de a lansa primul său mesaj pe Twitter, Charlie Sheen avea deja 220.000 de fani interesaţi de contul său.

Primul mesaj pe Twitter al starului este următorul: 'Câştigător!... Alegeţi un viciu...', mesaj însoţit de un link către o fotografie în care actorul poate fi văzut în propria bucătărie, surâzător în compania unei tinere voluptoase care ţină în mâini o sticlă de suc de fructe marca 'Naked' (nud, dezbrăcat, n.r.). Actorul ţine în mâini o sticlă de lapte.

Identitatea tinerei femei nu a fost dezvăluită, însă ar putea fi una dintre cele două 'zeiţe' despre care actorul a vorbit în ultimele zile şi care sunt prietenele sale pentru moment.

Charlie Sheen este din nou în centrul unor controverse în această perioadă după remarcile cu tentă antisemită lansate la adresa producătorului sit-comului 'Two and a Half Men', în care deţinea rolul principal.

sursa: Agerpres