Rockerul francez Johnny Hallyday, aflat în plină campanie de promovare a revenirii sale la viaţa muzicală, a dezminţit criticile la adresa soţiei sale Laeticia, apărând-o printr-o scrisoare deschisă adresată fanilor, reprodusă pe pagina sa de internet.
Operaţiune de marketing sau pur gest cavaleresc, se întreabă presa, având în vedere că 'Scrisoare de la mine pentru tine, publicul, dragostea şi demnitatea mea', apare la numai o zi după punerea în vânzare a unui extras de pe noul album al celebrului cântăreţ, 'Jamais seul', care va apărea pe piaţă la 28 martie.
'Jamais seul (niciodată singur) este singurul lucru pe care îl pot spune în momentul în care soţia mea, fiul meu David, fiica mea Laura şi mezinii Jade şi Joy sunt atacaţi', a explicat rockerul în vârstă de 67 de ani, într-o primă luare publică de poziţie după gravele sale probleme de sănătate din 2009.
Textul postat pe pagina lui de internet (www.johnnyhallyday.com) îi ironizează pe cei care 'nu-şi doresc altceva decât să se facă cunoscuţi prin articole josnice'. 'Am citit că nu voi reuşi să-mi duc la bun sfârşit agenda muzicală din 2011-2012, că nu voi fi în stare să-mi realizez turneul şi piesa de teatru', a declarat indignat muzicianul.
Cântăreţul, care se bucură de o enormă popularitate în Franţa şi ţările francofone, a fost internat de urgenţă în decembrie 2009, într-un spital din SUA, ca urmare a infecţiilor repetate suferite după o operaţie de hernie de disc.
De câteva săptămâni, revenirea starului a fost inteligent orchestrată prin apariţii 'surpriză' şi alte mijloace mediatice.
Însă reîntoacerea sa pe scenă este însoţită, de asemenea, de numeroase articole legate de noul anturaj al rockerului şi de presupusul rol avut de soţia sa, Laeticia, în schimbarea grupului de prieteni.
'Se zvoneşte că eu şi soţia mea Laetitia ne-am afla în fruntea unui holding ce urmăreşte să-mi reabiliteze imaginea. Laetitia este numită acum Doamna de Fier, conducătoare a sistemului Johnny', menţionează artistul în scrisoarea sa.
Fără să vorbească direct despre problemele sale de sănătate, el aminteşte de 'cicatricile' sale şi despre încercările care 'marchează viitorul unui om şi îl pot schimba definitiv'.
sursa: Agerpres















