Magic News

După 19 ani, Elena Gheorghe cântă din nou împreună cu Mandinga

Elena Gheorghe celebrează 20 de ani de carieră, prilej cu care cântă din nou împreuna cu trupa Mandinga.

Pe data de 23 mai 2024, la Sala Palatului vor concerta foștii componenți ai trupei Mandinga care au cucerit topurile muzicale la începutul anilor 2000, iar evenimentul prezintă povestea celor 20 de ani de carieră ai artistei. Noua colaborare a Elenei cu Mandinga este o piesă care îţi dă chef de viaţă, de dans şi mai ales de vară:

“Când trecutul întâlneşte prezentul se naşte ceva frumos, ceva ce nu are nevoie de prea multe cuvinte: “Aşa cum eşti tu” este despre iubire, despre prietenie şi bucuria de a dansa”, spune Elena.

Iar artista a continuat seria mărturisirilor: „Având în vedere că-mi rescriu povestea celor 20 de ani de carieră, pe noul album pop pe care îl voi lansa în curând veți regăsi piese pe care le-am scris inspirându-mă din propriile experiențe de viață: dragoste și prietenie. Tot ce mi s-a întâmplat în decursul acestor ani înseamnă evoluția, dar și transformarea mea ca om, și ca artist. Încă din perioada pandemiei, când am avut mai mult timp la dispoziție să gândesc ceea ce mi-aș dori să se întâmple în următoarele etape ale carierei mele, mi-am dorit să lansez un album, în care prin muzică și versuri, să împărtășesc poveștile mele de viață, de iubire, prietenie, dar și această colaborare cu Mandinga, care a rămas experiența ce m-a ajutat să devin un om mai ambițios și puternic, un artist dornic să evolueze și să se autodepășească”.


Artista și-a sunat fostul coleg, unul dintre cei mai vechi componenți ai trupei, toboșarul Ciupi, care a primit foarte încântat propunerea: „A fost un moment emoționant atât pentru mine, cât și pentru Ciupi. Nu am vorbit de foarte multe ori în tot acest timp. Dar când i-am spus că îmi doresc să cântăm din nou împreună… A fost… A fost un sentiment frumos, puternic, o întoarcere cu emoții la debutul nostru în carieră. Când am vorbit, nu aveam piesa, dar totul a venit de la sine la scurt timp, dar și foarte natural și rapid, căci această piesă pe care o lansăm azi, a fost compusă într-o oră și este cel de-al doilea single de pe albumul pe care îl vom lansa odată cu concertul”, spune în continuare artista.

Deși videoclipul era menit să fie „caliente”, exact ca perioada în care trupa Mandinga răsuna cu piesa „Soarele meu” în topurile muzicale românești, vremea de afară nu a fost tocmai prietenoasă. Asta se pare că nu a fost o piedică pentru Elena, care a sistat filmările de la mare, și a adus marea la București. Nisipul, palmierii și vibe-ul de la mare s-au mutat într- un studio în București, acolo unde trupa Mandinga s-a reunit cu muzică bună, distracție și noul single, „Așa cum ești tu”.