Cantecul magic a carui poveste v-o oferim este “Bohemian Rhapsody”, cantec compus de Freddie Mercury si inregistrat de grupul Queen pentru albumul „A Night at the Opera”, lansat in 1975.
Albumul „A Night at the Opera” este considerat si astazi de foarte multi cel mai bun disc al trupei. Iar “Bohemian Rhapsody” a fost cel mai scump single la acea vreme. Pentru a-l inregistra, cei patru componenti ai trupei au folosit sase studiouri. De remarcat ca nu s-au folosit sintetizatoare, lucru de care britanicii erau foarte mandri. Numele “Bohemian" nu se refera la regiunea din Cehia, ci la un grup de artisti si muzicieni care au trait acum un secol, cunoscuti pentru faptul ca urau orice fel de standard si conventie. Piesa, greu de incadrat intr-un gen anume, cu pasaje de balada, solo de chitara, elemente de opera si un final heavy-metal, a avut un imens succes, la doar doi ani de la lansare fiind declarată "Cel mai bun single al ultimilor 25 de ani".
„Bohemian Rhapsody” a fost inregistrata dupa trei saptamani de repetitii. Fostii membri Queen sustin ca Freddie Mercury avea tot cantecul in minte si nu s-a lasat pana cand nu i-a facut pe toti sa cante ceea ce el isi imaginase. Versiunea originala avea 7 minute, dar a fost scurtata la 5,55 pentru a fi lansata ca single si a ajuns pe locul 1 in Marea Britanie la scurta vreme de la lansare. A ramas acolo timp de 9 săptamâni consecutive! Inainte de lansare, Freddie, caruia i se sugerase ca piesa e prea lunga, a aplicat un plan ingenios: a trimis single-ul unui celebru DJ londonez cu rugamintea ca acesta sa nu il difuzeze niciodata la radio, ci sa il pastreze numai pentru el. Iar DJ-ul a facut exact contrariul, lucru pe care Freddie Mercury conta de la inceput: dupa ce a difuzat cateva zile bucati din cantec, a sfarsit prin a difuza piesa in intregime, de 14 ori pe zi! Iar celelalte radiouri i-au urmat exemplul.
Anul trecut, videoclipul “Bohemian Rhapsody” – unul dintre primele videoclipuri muzicale aparute, a fost votat cel mai bun din toate timpurile, devansand celebrul Thriller al lui Michael Jackson.
Ioana de Hillerin.
Urmăreşte aici videoclipul piesei “Bohemian Rhapsody” – Queen.














