Make Life Magic

Zahărul procesat este dușmanul ascuns care ne afectează sănătatea

Însă avem la îndemână opțiuni cu adevărat sănătoase.

Zahărul procesat se strecoară peste tot: de la băuturile răcoritoare până la mezeluri și sosuri pentru salată. De cele mai multe ori, nu știm că îl consumăm pentru că nici nu ne-am gândi că ar putea exista pe lista de ingrediente a unor alimente precum somon afumat, murături, legume congelate, cârnați sau salam.

Adevărul este că zahărul e strecurat peste tot și sunt destul de puține excepții. 

Din păcate, zahărul nu doar că dă dependență la propriu, dar este și foarte dăunător sănătății: crește pofta de mâncare, inhibă apariția senzației de sațietate, deteriorează papilele gustative, iar mâncarea sănătoasă ajunge să ne pară fără gust. 

Un fapt mai puțin cunoscut este că zahărul poate afecta și sănătatea mintală. Studii recente arată că dietele bogate în zahăr duc la depresie, sensibilitate emoțională și anxietate. De asemenea, zahărul procesat promovează inflamația în corp (legată de boli cronice, cancer sau Alzheimer).

De anul acesta, și la noi în țară a crescut TVA-ul cu 10% pentru produsele care depășesc 10% zahăr sau îndulcitor artificial pe 100 gr produs și acesta sper să fie un imbold pentru producători să o lase mai moale cu acest ingredient „minune”.

Capcane dulci, promovate frumos

Cei mai mulți oameni, când se gândesc la eliminarea zaharului procesat, migrează spre produsele semnalizate cu „zero zahăr”. Însă acestea sunt pline de aspartam, sucraloză, stevia sau alte nebunii. Iar varianta asta nu e deloc bună (evident, aici fac excepție persoanele cu diabet care nu mai au voie să consume altceva).

Au început să apară nenumărate studii și știri care spun adevărul legat de modul în care reacționează corpul la acest truc chimic: cei care folosesc îndulcitori artificiali iau mai mult în greutate decât cei care consumă îndulcitori calorici. Studiile au arătat, de asemenea, că îndulcitorii artificiali sunt mai răi decât zahărul pentru că un gust dulce care nu conține calorii crește foamea. 

Mai mult, îndulcitorii artificiali perturbă capacitatea naturală a organismului de a „număra caloriile”, dezechilibrează puternic metabolismul, arderile, sistemul endocrin și sunt foarte cancerigeni.

Alternative pline de beneficii

Când vine vorba de îndulcire, natura ne oferă opțiuni minunate care nu vin cu bagajul negativ al zahărului procesat. Mierea, de exemplu, este un super-aliment. Pe lângă faptul că este un antibacterian și antiinflamator natural, mierea conține și flavonoide și antioxidanți care ajuta în creșterea imunității, prevenirea bolilor și chiar tratarea lor. 

Siropul de arțar, pe de altă parte, nu doar că este delicios, dar este și o sursă de minerale (inclusiv calciu, potasiu și magneziu). Nu este de mirare că multe culturi au valorizat siropul de arțar pentru proprietățile sale nutritive de-a lungul secolelor.

Curmalele și pasta de curmale sunt, din nou, o variantă extraordinar de sănătoasă pentru că oferă protecție împotriva degradării celulare, au efect laxativ natural și conțin nenumărate vitamine, minerale, antioxidanți și multe altele.

Dar ce se ascunde în spatele poftei de dulce? 

În lupta noastră cu poftele, dulciurile ocupă adesea un rol central, nu doar ca sursă de plăcere, ci și ca instrument de amorțeală, anesteziere temporară. 

De ce ne ducem către dulciuri în momente de stres sau tristețe? Răspunsul este mai complex decât simpla foame pentru că implică emoții și biochimie.

Dulciurile ca răspuns la stres

Sub influența stresului, corpul nostru produce cortizol (hormonul stresului). Cortizolul declanșează o serie de reacții în lanț în corp, inclusiv creșterea poftei de alimente bogate în calorii – adesea dulciuri. Pe termen scurt, consumul de zahăr poate atenua simțirea stresului, deoarece, exact ca în cazul drogurilor, creierul produce serotonină și dopamină, care ne fac să ne simțim bine pentru o perioadă de timp.

Dulciurile ca substitut emoțional

Mulți dintre noi am crescut asociind dulciurile cu recompensele sau consolarea. Această condiționare timpurie a transformat pentru unii dintre noi dulciurile într-un substitut pentru afecțiune și atenție. În psihologie, asta se numește „ancoră”.

Când ne simțim singuri, respinși sau neînțeleși, apelăm la dulciurile care înseamnă, în subconștientul nostru, iubire, recompensă sau consolare pentru a umple un gol emoțional, reactivând temporar sentimentul de confort și siguranță pe care l-am experimentat în copilărie.

Construirea unei strategii sănătoase

În primul rând, recomand verificarea listelor de ingrediente în supermarket pentru a găsi opțiuni fără zahăr procesat sau sau îndulcitori artificiali. Chiar există, doar că trebuie puțină răbdare până le găsiți.

Apoi, recomand trecerea pe consumul exclusiv de dulciuri care sunt îndulcite cu miere, sirop de arțar sau alte fructe dulci (din comerț, cofetării raw vegane sau făcute în casă).  

Persoanelor care vor cu adevărat să fie sănătoase sau să slăbească și totuși nu reușesc să renunțe la dulciurile cu zahăr procesat, deși și-ar dori asta și simt că sunt într-o luptă continuă, le recomand ajutor de specialitate. Nu contează dacă sunt eu sau alt specialist.

Spun asta pentru că există șanse mari să fie vorba de o dependență fizică puternică sau de un mâncat emoțional care trebuie abordat combinând nutriția cu psihologia, pentru că, altfel, o schimbare reală și pe termen lung e foarte greu de obținut. 

Dacă te regăsești în descrierea aceasta și vrei să te documentezi mai mult pe subiect, găsești aici articole utile și opțiuni prin care eu îi ajut pe oameni să scape de dependența de mâncare, indiferent dacă e fizică sau emoțională.

Foto: Freepik