Sotul actritei Zsa Zsa Gabor, printul Frederic von Anhalt, a declarat ca sotia sa se simte bine dupa operatia suferita luni, la sold, in urma unui accident produs la domiciliu, si isi va relua cat de curand locul in fotoliu pentru a urmari emisiunea sa preferata, 'Jeopardy.
Printul Frederic von Anhalt, sotul actritei in varsta de 93 de ani, le-a declarat luni ziaristilor adunati in fata resedintei din Bel-Air ca Zsa Zsa Gabor a trecut cu bine prin operatie. Vedeta s-a accidentat dupa ce a cazut din fotoliu in timp ce se intindea pentru a ajunge la telefon.
'A fost vorba pur si simplu de ghinion. Se putea intampla oricui', a comentat sotul vedetei.
Zsa Zsa Gabor, nevoita sa foloseasca un scaun cu rotile dupa ce a ramas partial paralizata in urma unui accident de masina suferit in 2002, a fost sub bisturiu timp de 3 ore si jumatate, la spitalul Ronald Reagan UCLA Medical Center. Dupa operatie, actrita era sub efectul sedativelor, dar avea un tonus bun si va ramane probabil in spital inca patru sau cinci zile, dupa care va fi externata.
Zsa Zsa Gabor, Miss Ungaria in 1936 si venita sa-si incerce sansa la Hollywood, a interpretat roluri in zeci de filme si seriale televizate, intre care 'Moulin Rouge' al lui John Houston in 1972, dar este cunoscuta mai ales pentru scandalurile, stilul ei de viata extravagant si cele noua mariaje ale sale.
Printul von Anhalt, 65 de ani, are ambitii politice, ambitii ce ar putea fi zadarnicite daca Zsa Zsa nu se va reface usor dupa operatie. Printul a intrat ca independent in alegerile preliminare pentru fotoliul de guvernator al Californiei, dar nu s-a inscris inca pentru alegerile generale. Din platforma sa de candidat nu lipsesc masuri excentrice, precum legalizarea consumului de marijuana si a prostitutie, precum si ridicarea interzicerii comercializarii de havane, si apoi taxarea tuturor pentru a suplimenta castigurile aduse la buget.
'Daca sotia mea nu-si revine asa cum imi doresc, voi renunta la candidatura', a declarat el.
Casatoria sa din 1986 cu Zsa Zsa Gabor a fost cea de-a saptea pentru print si respectiv cea de-a noua pentru actrita. Personaj cu un trecut 'pestrit', printul von Anhalt a pornit de jos, lucrand la Los Angeles ca functionar de banca, scenarist si manager de sauna, pana a reusit sa-si obtina titlul nobiliar. Dupa ce parintii sai au murit, el sustine ca a fost infiat (deja era adult) de o printesa germana care i-a conferit titlul de 'Print Frederic von Anhalt de Munchen, Duce de Saxonia'.
sursa: Agerpres














