Magic News

Weekenduri de martie cu filme româneşti în premieră

Luna martie vine cu “de toate pentru toţi” în cinematografe, aşa că avem parte de filme romantice, potrivite cu sezonul,

precum Fericirea începe azi ori Passages, dar şi de animaţii pentru cei mici, de la poveştile acvatice Dolphin Boy şi Katak – Beluga curajoasă până la emoţionantul Cea mai frumoasă zi de naştere şi, evident, mult aşteptatul blockbuster Kung Fu Panda 4, filme cu acţiune intensă (Camera roşie, Sleeping Dogs) sau de artă (Club Zero, Eu căpitan), dar şi unele care ne dau fiori, precum Imaginary sau Immaculate.

Martie debutează în cinema cu un film destinat microbiştilor, Hai, România! - Povestea Generației de Aur, documentarul lui Claudiu Mitcu (Emigrant Blues, Procesul) realizat după un scenariu al scriitorului Andrei Crăciun, care celebrează aniversarea a 30 de ani de la cel mai glorios moment al fotbalului românesc, respectiv calificarea în sferturile de finală ale Campionatului Mondial din ’94. Este o revedere binevenită a lui Hagi, Stelea, Popescu, Răducioiu & Co., mai ales în contextul unui final de campionat ce nu dă speranţe mari în privinţa unor viitoare stele ale fotbalului nostru.

Ziua femeii, 8 martie, este sărbătorită apoi în sălile de proiecţie... Ca fetele. “Fetele” din comedia regizată de Camelia Pop (Pup-o, mă!, SNUPD) aparţin mai multor generaţii - Maia Morgenstern, Adriana Trandafir, Aura Călăraşu, Lora, Alina Eremia - şi vor oferi publicului, probabil, destule momente savuroase, ştiind că scenariul este scris de Lia Bugnar.

Continuarea AICI