Încep cu o mărturisire: nu am văzut filmul „Barbie”. Am văzut trailere, interviuri cu Margot Robbie și Greta Gerwig, regizoarea și scenarista filmului. Am asistat la discuții aprinse despre competiția dintre „Barbie” și „Oppenheimer” și, fără să fi apucat să le văd încă, bag mâna-n foc că sunt mai degrabă un consumator de „Oppenheimer” decât de „Barbie”.
Analiștii spun că cea mai puternică măsură a succesului unui film este cel de-al doilea weekend și estimează încasări de aproximativ 94 de milioane de dolari pentru „Barbie” și 46 de milioane de dolari pentru „Oppenheimer”.
Vraja „Barbie”, indiferent dacă o iubești sau o detești
Ruxandra Marin, stilist vestimentar, a scris un articol simpatic despre fenomenul momentului: Barbicore, trendul care readuce rozul în viețile noastre.
Căutând poze pentru ilustrarea articolului, nu mă puteam opri. Știam că am găsit deja pozele potrivite, dar continuam să dau scroll. Pentru că, în mod inexplicabil, îmi pica atât de bine să-mi gâdil ochii cu o supradoză de roz, de parcă aș fi regresat brusc în copilărie și m-aș fi trezit la 8 ani.
Am continuat pe Youtube, cu câteva materiale de promovare, în care Margot Robbie prezintă setul de filmare, casa de vis în care s-a filmat povestea .
Superb de fals, minunat de plăsticos, drăgălaș și simplu ca o jucărie de copil.
Vă întreb acum: ce făceam când eram copii (fetițe sau băieți)? Ce era joaca? O realitate imaginată, deci falsă, populată de jucării cărora le dădeam viață și roluri. Covorul devenea sală de clasă pentru păpuși sau câmp de bătălie pentru cowboy-i și indieni, caii din plastic se hrăneau cu franjuri, dar aceiași franjuri serveau, la fel de bine, pe post de valuri, când păpușile ajungeau la mare.
Visarea chiar e despre ceva fals (de asta e visare, nu realitate) și frumos. Avem atât de multă nevoie de joacă la vârstele mici tocmai pentru că descoperim puterea imaginației: este cea care ne dă voie să fim cine vrem să fim, unde vrem să fim, să rescriem scenariile din viața reală, să transformăm un final trist în unul vesel.
Când se termină nevoia de visat cu ochii deschiși?
După reacția mea de femeie în toată firea la pozele cu Barbie și după succesul de box-office al filmului „Barbie”, aș spune că nevoia de visat cu ochii deschiși și de joacă nu se termină, de fapt, niciodată. Doar că avem nevoie de o scuză. Eu căutam imagini cu păpuși Barbie pentru că aveam un articol de ilustrat. Deci scuza mea a fost o treabă de om mare.
Revărsarea de roz de pe ecranul laptop-ului a avut un efect puternic pentru că, îmi imaginez, mi-a influențat starea de spirit. M-a calmat și m-a înveselit.
Anca Elena Amariei-Stănculescu, co-fondator EKA, Centrul Stării de Bine, explică de ce au impact asupra noastră culorile: „Culorile pe care le purtăm ne schimbă starea de spirit, iar mecanismul e simplu: mintea caută să scape de stres și de ceea ce îi este inconfortabil. În consecință, se refugiază în lucruri din exterior pentru că, atunci când privim în interior, vedem și toate umbrele noastre.
Ideal ar fi să ne schimbăm starea de spirit pornind dinspre interior spre exterior. Dar cum nu avem mereu acest timp de reflecție, apelăm la soluții mai superficiale. E important să nu ducem lucrurile la extrem: viața nu e nici roz, nici neagră. Are și tonuri de gri, așa că tot echilibrul este cheia și în acest context. Când avem o stare de spirit neplăcută, cel mai important e să căutăm cauza, indiferent dacă purtăm sau nu roz”.
Cromoterapia se bazează pe ideea că lumina este o formă de radiație electromagnetică, iar culoarea se naște ca rezultat al interacțiunii dintre energie și materie. Fiecare culoare are caracteristici fixe: lungimea de undă, frecvența și cantitatea de energie, respectiv de lumină pe care o reflectă. Cei care susțin acest tip de terapie consideră că fiecare culoare are un efect terapeutic unic și corespunde unui anumit organ, stare de spirit sau zonă a corpului.
Culoarea roz vinde magie
Roz simbolizează compasiune, grijă, dragoste necondiționată și înțelegere. Este o culoare pe care o legăm de copilărie, maternitate, siguranță. Combină roșu (culoarea pasiunii și a acțiunii) și alb (puritate, deshidere, sinceritate). Cele două creează, împreună, magia unei culori care ne-a invadat zilele astea și e atât de prezentă tocmai pentru că, probabil, avem mare nevoie de ea.
Este culoarea care promite că totul va fi bine, într-o perioadă de schimbări care nu se mai termină și care ne stresează. Roz e culoarea speranței, iar speranța e mereu binevenită la casa omului.
Tind să cred că succesul de box-office al lui „Barbie” e mai mult despre o nevoie decât despre superficialitate.
E despre nostalgia pentru vremurile când ne simțeam în siguranță. Despre bucuria (profund capitalistă, dar totuși, ce bucurie!) de a deschide ambalajul unei jucării noi. E despre noi când credeam că putem face orice.
De ce sunt unele închisori vopsite în roz
Efectul calmant al rozului nu e doar o poveste. Există chiar o nuanță, roz „drunk-tank” sau roz Baker-Miller, folosită pentru a calma și a reduce agresivitatea din unele închisori americane. Alexander Schauss, directorul Institutului American de Cercetare Biosocială din Tacoma, Washington explica fenomenul spunând că oamenii pur și simplu nu pot avea un comportament agresiv în prezența acestei culori.
Când stai înconjurat de roz „drunk-tank”, mușchii cardiaci se relaxează și nu pot susține ritmul alert cu care asociem stările de nervozitate și agresivitate. Este o culoare cu efect tranchilizant care scade imediat nivelul de energie și calmează. Din păcate, efectul pare să fie de scurtă durată, dar îmi imaginez că dacă „Barbie” va ajunge să fie difuzat în închisori, ar putea contribui la o oră și 45 de minute de liniște și pace.
Eu, clar, îmi voi face timp să-l văd. Prea sunt curioasă cum a reușit o mare de roz să surclaseze bomba nucleară.
Foto: Getty Images, Bayan Okayeva
