Știi momentul ăla când ai zile proaste, te simți trist/ă, poate ai pățit ceva neplăcut, simți că nimic nu-ți merge, dar ai tu o soluție? O prietenă care te ajută la greu, mereu, nu te lasă niciodată și care se numește Ciocolată? Ciocolata nu te refuză. Ciocolata te iubește. Ciocolata înțelege. Ciocolata e mereu acolo pentru tine când ai nevoie.
Când nimeni nu te ascultă, ciocolata o face. Când ai avut o zi proastă, ea e acolo. Fără întrebări, fără judecată, doar cu un ambalaj foșnitor și o promisiune de fericire instantă. Poate că relația noastră cu ciocolata e mai stabilă decât multe altele.
Dar… dacă ne oprim un pic și ne uităm dincolo de glumă, s-ar putea să descoperim ceva interesant, ceva mai mult decât o plăcere „nevinovată” de moment. Nevoia de dulce apare adesea ca un mic semnal că în interior se întâmplă ceva mai profund.
Ciocolata ca pansament emoțional
Când ne simțim stresați, neînțeleși, obosiți sau singuri, creierul cere „recompensă”, cere niște hormoni de fericire, vrea să te binedispună cu orice preț. Și ce e mai simplu decât o bucățică de ciocolată? Reacția e rapidă, dopamina crește și, pentru câteva minute, lumea pare mai bună, tu ești fericit/ă, pare că și problema a dispărut. Doar că nu durează mult. Așa că mai iei un cubuleț din ciocolată, și încă unul, și încă unul și, uite-așa, o întreagă ciocolată este folosită pe post de alinare și soluție pentru o nevoie nesatisfăcută.
Așa de naște dependența. Mă simt cumva și nu îmi place, nu vreau să mă uit acolo să văd despre ce este vorba, așa că „pansez” cu niște ciocolată sau orice altceva și uite că trece… până data viitoare.
Cum ne vindecăm de micile dependențe
Ce-ar fi să începem prin a ne întreba ce avem, cu adevărat, nevoie, atunci când întindem mâna după tableta aceea de ciocolată? Cum ar fi să ne uităm acolo unde doare pentru a înțelege de unde vine și pentru a găsi o soluție sănătoasă?
În loc să deschidem automat sertarul cu dulciuri, putem învăța să deschidem un pic ușa spre noi înșine. Să observăm ce simțim. Să respirăm. Poate avem nevoie să vorbim cu cineva, să luăm o pauză sau să ne permitem să nu fim perfecți.
În loc să sărim direct către o soluție de moment care doar ne distrage de la problema reală, să ne dăm timp pentru a înțelege ce se întâmplă cu noi.
Zahărul este doar unul dintre cei care ne distrag. Pentru fiecare poate fi vorba de altceva: haine, vacanțe, alcool, altă persoană etc.
Știu că am deschis ușa pandorei și că nu ne place să privim unde doare, unde e trist sau urât. Însă, în momentul când acceptăm și onorăm și acele trăiri și emoții așa cum sunt ele, căci sunt parte din umanitatea noastră, abia atunci putem să lăsăm obiceiurile nocive și să adoptăm unele care să ne susțină în ceea ce vrem să fim și să obținem.
Tu + Tine = Iubire sănătoasă de sine
Am fost acolo, știu cum e să te folosești de mâncare ca înlocuitor de iubire, știu cum se simte să ai mâncarea pe post de cel mai bun prieten. Știu cum e să trăiești cu presiunea de a mânca emoțional și, apoi, de a face muuult sport ca să nu te îngrași. Doar că într-o zi am decis că vreau să ies din cercul ăsta vicios, că nu mai vreau să trăiesc doar din reacție la ceva și să acopăr ce nu vreau să văd cu o prăjitură.
Mi-am dat seama că încercam să hrănesc o nevoie înfometată acum mult timp a cărei hrană nu era mâncarea, ci iubirea, validarea, siguranța.
Nu dependența în sine e problema, ci răspunsul la ceva ce nu a fost cândva satisfăcut, iubit, văzut, ținut în brațe, validat, acceptat. Când ne oprim din automatismul cu care deschidem ambalajul de ciocolată, ne dăm, de fapt, ocazia să ascultăm: ce simt acum? De ce vreau dulce? Ce încerc să acopăr? Nu e despre a te judeca pentru că ai poftă de ciocolată, ci despre a te privi cu blândețe și curiozitate. Ce nevoie hrănesc eu, de fapt, cu ciocolata? Și cel fel de hrană mi-ar satisface cu adevărat respectiva nevoie?
În spațiul acela de înțelegere apare libertatea de a alege conștient. Uneori, chiar și dorința de ciocolată se topește pentru că a fost văzută, ascultată, înțeleasă de tine. Corpul îți va mulțumi pentru că îi vezi nevoile adevărate și pentru că accepți ce este de acceptat. Această schimbare nu doar că te eliberează de nevoia de a refula în ciocolată, dar creează și o stare autentică de bine, una care nu depinde de ce ai sau nu ai, care nu vine ca un efect de moment pentru că ai mâncat ceva bun, ci care vine din acceptarea a ceea ce este acolo.
O să vezi că ușor, ușor vine ziua în care: Tu + Tine = Iubire de sine!
Și în ziua aceea, ciocolata nu mai e un refugiu, ci o alegere conștientă, savurată fără vină, fără luptă, fără povară. Amintește-ți că este o călătorie până acolo. Dintr-un articol poate părea simplu, dar în realitate e un proces cu suișuri, coborâșuri, revelații și provocări. Uneori, cel mai curajos pas e să ceri ajutor. Sunt aici să te susțin!
