Interpretul britanic de muzică pop Robbie Williams, căsătorit din august cu actriţa Ayda Field, este hotărât să mărească familia cât de curând şi afirmă că ar fi la fel de fericit cu un fiu sau cu o fiică.
Exprimându-se în legătură cu acest subiect în cadrul emisiunii radiofonice Kyle and Jackie O, transmise de postul 2Day FM, Williams a răspuns glumind: 'Îmi doresc unul gay, am discutat despre asta şi este ceea ce ne dorim, indiferent ce-o fi'.
'Chiar nu îmi pasă. Întotdeauna, încă de când eram mic, am crezut că îmi doresc un băiat, însă acum gândesc ceva de genul, 'Ah, da, fetele, sunt fetiţele lui tati, nu-i aşa?' '
'Dacă o să fie băiat o să îl învăţ să joace fotbal şi toate celelalte, iar dacă este fetiţă o să o protejez până la moarte', a mai spus interpretul hitului 'Angels'.
Robbie Williams a admis că el şi Ayda doresc să aibă copii cât mai curând posibil şi că se gândesc chiar să recurgă la un tratament de fertilizare in-vitro, pentru a avea şanse sporite.
În cadrul interviului radiofonic, Robbie Williams şi-a amintit şi a povestit despre darul special pe care l-a primit din partea lui Yoko Ono.
'Îmi amintesc de unul dintre cadourile de nuntă, în mod special. Pentru că soţia mea şi cu mine petrecem foarte mult timp în pat, tatăl meu ne-a botezat John şi Yoko ... Yoko a auzit despre asta şi ne-a trimis o fotografie cu autograf pe care scrie 'Felicitări! Cu drag, Yoko'', a povestit Robbie Williams.
sursa: Agerpres














