Magic News

Novak Djokovic şi Jelena Ristic - O poveste de iubire de aproape 10 ani

Novak Djokovic scrie istorie la Roland Garros, unde a ajuns în semifinale.

Jucătorul de tenis născut în Serbia visează la un nou titlu de Grand Slam la Paris, unde a câştigat până acum două trofee. În total, Nole are 22 de trofee şi îşi doreşte un nou titlu pentru a-l depăşi pe Rafael Nadal.

Pentru acest turneu atât de important, Novak se bazează încă o dată pe sprijinul soţiei lui, Jelena, cu care este împreună de aproape 10 ani. Novak și Jelena s-au cunoscut la liceul din Belgrad, în 2005. Drumurile aveau să li se despartă câţiva ani, pentru ca în 2014 să se căsătorească în cadrul unei ceremonii fastuoase care a avut loc pe o insula din Muntenegru. În același an, a venit pe lume primul lor copil, un băiețel pe nume Stefan. Fiica lor, Tara, s-a născut în septembrie 2017.

În prezent, Jelena este director al Fundației Novak Djokovic, care ajută copiii defavorizați și promovează educația în Serbia, ea conducând și revista “Original”. Cel mai probabil va fi în tribune pentru a-şi susţine soţul la semifinal împotriva lui Carlos Alcazar şi, de ce nu, în finala de la Paris.