Îmi place să cred că nu există părinți care să le facă rău intenționat propriilor copii.
Cu toate acestea, cu toate intențiile bune și cu toată dorința de a-i fi bine copilului nostru, ajungem deseori să acționăm în detrimentul bunăstării acestuia.
Nu ne învață nimeni să fim părinți și, deși la momentul actual avem oportunitatea de a apela la specialiști în consiliere parentală, încă nu există suficientă deschidere pentru asta. Astfel, pornim la drumul de creștere a unui pui de om cu programele preluate de la părinții noștri, programe care au fost formate de stilul de viață al acestora, de provocările și dificultățile prin care au trecut, de modelele pe care le-au avut în copilăria mică.
Cum ne influențăm copiii (mai mult decât ne-am imagina)
Acțiunile părinților determină modul în care copiii se raportează la oamenii din jurul lor, la viață în general.
Prima societate a unui copil este familia din care face parte. Uitându-se la membrii familiei, la modul în care interacționează unul cu celălalt, copilul învață să iubească, să respecte, să colaboreze, să țină cont de ideile și opiniile celuilalt.
Însă și reciproca e valabilă. Tot privindu-și părinții învață copiii să critice, să nu coopereze, să constrângă, să le transmită celorlalți: „eu pot mai bine decât tine” sau pot alege să se retragă din sarcinile vieții, simțindu-se inadecvat în familie, negăsindu-și rolul și locul.
În încercarea de a-și găsi propria identitate, copiii încearcă, greșesc, suferă, iar părinții îi limitează în încercarea de a fi ei înșiși, din dorința de a-i proteja.
Filonul transgenerațional
La rândul lor, acești părinți nu au fost lăsați să-și formeze o identitate clară și au ajuns să nu știe cine sunt cu adevărat și ce și-ar dori să facă. În momentul în care ajung părinți, scopul vieții lor devine copilul. Când copilul crește, nefiind implicați suficient de mult în celelalte roluri, ajung să-și piardă „sensul" și fac tot ce ține de ei să-i determine să rămână copii pe tinerii adulți care sunt perfect capabili să facă față sarcinilor vieții.
Mi-au trecut pragul cabinetului o mulțime de tineri descurajați, cărora li s-a transmis că nu sunt pregătiți pentru a o lua pe drumul lor. Mesajul primit?
„Eu, părintele, am grijă să nu-ți fie greu și mă ocup de tot în locul tău.”
La prima vedere, oferta e irezistibilă pentru tineri: e plăcut să primești bani de la părinți, ajutor cu treburile casnice și cu creșterea propriilor copii. Însă prețul acestui „răsfăț” este că tinerii le permit părinților să devină intruzivi, să fie prezenți permanent în viața lor. În timp, descoperă că sunt lipsiți de intimitate în cuplu, că și-au împuternit părintele să controleze tot ce se întâmplă în tânăra familie, că proaspătul adult nu a avut șansa să-și modeleze propria identitate.
Cum să creștem oameni, nu spectatori
Desigur, tinerii adulți pot alege greul cel mai potrivit pentru ei. În definitiv, este greu și să te ocupi de toate singur, dar și să fii controlat de părintele căruia i-ai predat toată responsabilitatea.
Pentru ca un viitor adult să aibă capacitatea de alegere, trebuie să-i permitem să aleagă încă din copilărie, să nu îl transformăm în simplu spectator în propria familie și, mai ales, în propria viață.
Foto: Pexels
