Festivalul anului 2022 la Brașov a fost desemnat Brașov Jazz & Blues Festival, ediția a X-a.
Cea de-a X-a ediție a Brașov Jazz & Blues Festival a avut loc în perioada 11-15 august și a adus tuturor iubitorilor de muzică bună, atât localnici, cât și turiști, 5 zile de evenimente, cu un line-up excepțional și numeroase activități conexe pentru publicul de toate vârstele.
Au fost organizate mai multe scene, pentru a asigura o diversitate și un acces la evenimente, pentru publicul de toate vârstele. Pe scena principală, amplasată în Piața Sf. Ioan, au urcat artiști de renume internațional, dacă ar fi să amintim concertele lui Jan Akkerman (Olanda), John Nemeth (SUA), Michael Olivera (Cuba) sau Kirk Fletcher (SUA).
Concertul John Nemeth de la ediția a X-a Brasov Jazz & Blues Festival a fost nominalizat la Premiile anului 2022 în cultură la Brașov, la categoria Concertul Anului.
Scena din Piața Brassai a fost destinată artiștilor români, iar Parcul Nicolae Titulescu a devenit pe timpul festivalului Parcul Muzical Brașov Jazz & Blues Festival.
Instalațiile muzicale, atelierele muzicale, concertele, filmele de animație și muzicale sau cele două scene amplasate în parc, au făcut deliciul copiilor, adolescenților, părinților și bunicilor. Întâlnirea chitarelor și Întâlnirile Pop Culture: The Beatles au completat seria de evenimente din Parcul Muzical.
Festivalul a beneficiat de o scenă și în grădină la Juno, o terasă în zona “După Ziduri”, iar concertele de jam session au avut loc până dimineața la Deanes Irish Pub & Grill.
O atracție a festivalului a fost și concertul de gospel de la Biserica Fortificată din Bod, susținut de la Sharrie Williams & LK Band (SUA/DE).
La ediția Brasov Jazz & Blues Festival din anul 2022 au participat, în cele 5 zile de festival, peste 15.000 de persoane.
Vezi aici aftermovie-ul festivalului din anul 2022.
Ediția a XI-a Brasov Jazz & Blues Festival va avea loc în anul 2023 în perioada 10- 15 august.
Brasov Jazz & Blues Festival este organizat de către Asociația Culturală Fanzin, parte din grupul Zile și Nopți (Fanzin = Fan Zile și Nopți). Pe lângă acest eveniment, Asociația Culturală Fanzin organizează la Brașov și alte 2 festivaluri: Săptămâna Comediei (festival național de teatru și film) și Dracula Film Festival (festival internațional de film fantastic). Pentru cel din urmă, Asociaţia Fanzin a câștigat premiul „Afişul cultural al anului 2022”.
Premiile Anului în Cultură la Brașov promovează creațiile și rezultatele comunității culturale locale și celebrează actorii culturali care au ales să performeze la Brașov. Câștigătorii au fost desemnați pe baza voturilor exprimate online de către publicul brașovean, respectiv a notelor acordate de către trei personalități ale artei contemporane și ale managementului cultural din afara Brașovului, ale cărui opțiuni au avut și în acest an o pondere de 50%.
Votul publicului a numărat peste 2000 de voturi, iar juriul acestei ediții a fost format din:
- dna. Raluca Iacob expert în politici culturale, manager cultural și membru fondator al Asociației „MetruCub – resurse pentru cultură”, coordonatorul programului Cultura în Educație și membră a echipei de implementare Timișoara Capitală Europeană a Culturii 2023;
- dl. dr. Alexandru Constantin Chituță, managerul interimar al Muzeului Național Brukenthal, autor a peste 35 de volume de autor și a peste 150 de studii și articole și realizator a peste 130 de expoziții și concerte în țară și străinătate;
- dl. Alexandru Boureanu, profesor univ. dr. habil la Universității din Craiova, manager al Teatrului Național „Marin Sorescu”, autor a două teze de doctorat în management și în teatru și cu studii artistice în mai multe programe postuniversitare la UNATC „I.L.Caragiale”, Université de la Sorbonne Nouvelle, Conservatoire de Lausanne, Academia de Artă Teatrală Sankt Petersburg și Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași.
Vezi AICI lista completă a câștigătorilor Premiilor Anului 2022 în Cultură la Brașov.