Grupurile de părinți pe Whatsapp și 5 idei care ne-ar face viața mai ușoară

Ghid incomplet pentru cum să nu-ți arunci telefonul pe geam.

Share

Sunt în mijlocul unei ședințe. Telefonul bâzâie din două în două secunde, iar ecranul se luminează discret. Pare că fac parte dintr-un grup secret și foarte important, de care depinde siguranța și, în ultimă instanță, supraviețuirea omenirii. Îmi imaginez că așa se comportă telefonul unui șef de stat, într-un moment crucial pentru nația pe care o conduce. Sau când se negociază eliberarea unor ostatici sau un posibil blackout care ar paraliza țara pentru o săptămână. Numai că, pe telefonul meu, e doar grupul de Whatsapp, cu părinții.

Îmi amintesc senzația primului grup. Începuse clasa 0 și, pe lângă emoții, simțeam un fior de mândrie pentru că nu mai duceam copilul la grădiniță, ci la școală. Mi-nu-nat! Apartenența la grupul de părinți m-a „uns”  în calitatea de mamă de elev și țin minte că am salutat învățătorul folosind diacritice. Atât de impresionată am fost!

Când s-a rupt vraja

Vraja s-a rupt repede. La primul „Bună ziua, dragi părinți”, au urmat nici mai mult, nici mai puțin de 52 de răspunsuri. Traduse, desigur, în 52 de clinchete și luminițe pe telefon. Erau 28 de copii în clasă, cu doi părinți de căciulă de copil însemna 56 de „bună ziua”, nu știu ce s-o fi întâmplat cu cei patru, care n-au răspuns. Poate aveau și copii mai mari și știau deja ce și cum. Mie, însă, mi-a tresărit inima de bucurie și mândrie că am copil școlar de 52 de ori.

Doar că a urmat un mesaj cu o propunere de manual. „Sunteți de acord să achiziționăm culegerea Motănelul fermecat pentru copilași? 20 de lei, rog să răspundă cine nu dorește sau are deja culegerea”. Dorim, deci nu răspundem. Simplu și clar. Sau nu? A urmat o ploaie de mesaje: „Da pentru Iuliana”, „Da pentru Georgel”, „Da pentru Mitică”. 40 de răspunsuri afirmative mai târziu, recunosc că am scris și eu „Da”, să nu se interpreteze greșit. Căci nu voiam să-mi lipsesc copilul de șansa de a studia după Motănelul fermecat sau să părem indiferenți.

Vraja începea să se destrame, dar încă rezista subtil. Așa e viața de mamă de elev, mi-am spus.

Câteva săptămâni mai târziu, mi-a picat fisa. Imaginați-vă că un părinte are o inițiativă. Și că trimite un prim mesaj, pe la 8 dimineața. „Bună dimineața”. Urmează 52 de răspunsuri, 52 de bip-uri, 52 de „Bună dimineața”. Printre ele, propunerea de inițiativă, care unora li se pare potrivită, altora nu. Și afli toate opiniile. 52, mai precis. 

În etapa asta, cauți pe net: „cum opresc notificările pe Whatsapp la un grup” și oprești notificările. Se face liniște. Îți vezi de treabă, treaba aia care-ți asigură banii pentru culegerea Motănelul fermecat, viitorul academic al copilului, pâinea de pe masă și abonamentul de telefon mobil ca să poți avea Whatsapp. 

Când să dai un telefon în interes de serviciu, observi că s-au strâns circa 87 de mesaje în dreptul grupului de părinți și te ia inima. S-o fi întâmplat ceva la școală?! Cine m-a pus să scot notificările?! Te liniștești, e doar o discuție în contradictoriu despre inițiativa inițială, cea care a început la 8, când toată lumea și-a expus opiniile. Acum se ceartă politicos niște părinți, care urmează să se certe mai aprig după câteva ore, pentru ca, în final, unul să se bosumfle și să scrie „de acord cu orice decide majoritatea”, iar ceilalți să răspundă „și noi”, și „noi”, și „noi”, și „noi”, „și noi”.

Cum să nu-ți arunci telefonul pe geam

10 ani mai târziu, am regulile de supraviețuire. Pe unele le aplic, pe altele visez să le aplice și alții. Așadar, într-o lume ideală, am ține cont de următoarele aspecte.

1. Profesorul are și el o viață a lui. Își începe mesajul cu un salut pentru că așa e firesc, dar nu e musai să răspundă toată lumea. La o medie de 30 de copii pe clasă x doi părinți, înseamnă 60 de „bună ziua”. Cred că se aplică și pentru mulțumiri. Dacă un părinte răspunde la plural, „mulțumim”, implică mulțumiri din partea întregului colectiv și un mesaj e de-ajuns.

2. Dacă majoritatea cade la învoială pe o temă, nu are sens ca după un milion de mesaje despre ce cozonac alegem pentru dirigintă (nucă sau rahat), să intervii cu mesajul „scuze, acum am apucat să intru pe Whatsapp, eu cred că ar fi mai potrivit să se achiziționeze un coș cu cozonac cu ciocolată”. Mai ales dacă urmează un nou vot și anunți, la final, că tu nu ai timp să te ocupi de achiziționarea respectivului coș. El nu „se” achiziționează singur, cineva trebuie să urce-n mașină, să caute loc de parcare, să stea la coadă, să-l care etc. Iar acel cineva e tot un părinte care, probabil, are un milion de alte chestii pe cap.

3. Când încep conflicte între părinți, pe grupul de părinți, e politicos să continue pe mesaje private între părțile beligerante. Sau, și mai bine, să cădem la pace. Suntem aici pentru copii, nu pentru orgoliul nostru. E firesc să nu fim toți de acord cu toate subiectele sau abordările, însă nu e locul potrivit nici să ne expunem opiniile politice, nici statutul financiar, nici să ne umflăm mușchii. Realitatea e că noi, părinții, suntem modele pentru copiii noștri. Degeaba avem pretenții să se comporte civilizat dacă noi ne păruim virtual. 

4. Mesajele de sărbători sunt simpatice. E adevărat, când vin 60, sunt un pic mai puțin simpatice. Aici, presupun că am putea să ne rezumăm la un mesaj per copil, adică din partea unui singur părinte. Și dacă se poate, fără poze generice, de pe net. Unii, ca mine, pur și simplu nu știu cum să blocheze salvarea automată a pozelor de pe Whatsapp în galerie, iar 60 de poze cu iepurași, de Paște, devin redundante.

5. Dacă mesajul solicită clar doar răspunsuri într-o anumită direcție (manualul X, să scrie cine nu îl dorește sau cine îl are deja), nu are sens să venim cu un cearceaf de răspunsuri afirmative. „Da, pentru...”. Mesajul inițial cere doar: „Nu, pentru Gigel” (eventual cu mențiunea „îl are deja” ca să nu pară un mesaj neprietenos).

Ghidul supraviețuirii pe grupurile de Whatsapp de părinți rămâne deschis pentru completări. Între timp, hai să nu uităm că avem același interes, adică binele copiilor noștri. E posibil ca binele ăsta să-l interpretăm diferit, iar asta nu ne face buni sau răi, prietenoși sau ostili, doar diferiți, așa cum ne și șade bine. 

 

Foto: Rawpixel
Share