Mi-e greu să spun „nu știu”

Ce înseamnă pentru noi acest (aparent) simplu „nu știu”? E ceva ce putem recunoaște ușor pentru ca apoi să mergem mai departe? E ceva ce ne permitem să spunem cu ușurință, chiar cu naturalețe? Nu prea. 

Pentru că mulți dintre noi am crescut cu ideea că a nu ști ceva este rușinos și inacceptabil. 

Pentru că, în copilărie, pentru unii dintre noi, „nu știu” aducea după el critică, ceartă, pedeapsă, chiar bătaie. Și sentimente de vinovăție, de rușine, dezamăgire sau frică. Și pentru că, în funcție de experiența fiecăruia dintre noi, faptul că nu știm ceva poate însemna că nu suntem buni, că nu suntem informați, că suntem slabi sau incompetenți. Că devenim vulnerabili în fața celorlalți, iar acest lucru este periculos. Că alții sunt mai buni decât noi, ceea ce nu este în regulă. E de-a dreptul rușinos, dacă am trăit într-o atmosferă în care valoarea noastră era observată mai ales prin comparație cu alții.

Ne temem de judecată

De cele mai multe ori, teama de a recunoaște că nu știm este legată de teama că vom fi judecați. De ceilalți, dar și de noi înșine. După ce pleacă ceilalți, care ne-au judecat sau nu, care ne-au criticat fățiș sau în gând, rămânem în compania celui mai sever și aspru judecător: partea critică din mintea noastră. Judecății ei ne este foarte greu să-i facem față. Căci nu tace prea ușor. Și, de multe ori, se confundă cu partea realistă din mintea noastră, încălecând-o. În privința oamenilor din jurul nostru, realist vorbind, puțini dintre ei ne vor trage la răspundere dacă nu știm ceva. Pentru că așteptările noastre de la ceilalți sunt mult mai realiste decât așteptările pe care le avem de la noi înșine. Și, în plus, apreciem sinceritatea.

Cum să depășești teama de „nu știu”

Putem învăța să spunem că nu știm și să acceptăm că nu știm. Începem prin a ne construi așteptări mai realiste, mai rezonabile de la noi înșine. Nu este realist să cred că pot să le știu pe toate. Chiar și dacă vorbesc doar despre domeniul meu. Nu am cum. De altfel, pe lângă nerealist, este și arogant să mă aștept să am informații despre orice și să fiu pregătit pentru orice întrebare. Și, în plus, stresant. 

Mai putem învăța să nu ne mai comparăm cu ceilalți, ci cu noi înșine, să ne cunoaștem mai bine atât abilitățile, cât și limitările.

Nu e niciodată prea târziu să ne dăm voie să spunem că nu știm și să observăm ce se întâmplă. De cele mai multe ori, n-o să se întâmple nimic din ceea ce considerăm că e rău și, mai mult, e posibil chiar să se întâmple ceva bun. Poate va fi un motiv de conectare cu cineva, poate urma o mai bună informare pe un subiect. Ne mai putem schimba și așteptările de la oamenii cu care intrăm în contact, care nu sunt la vânătoare de greșeli, pregătiți să ne critice și să râdă de noi. Și, chiar dacă unii dintre ei sunt, asta e mai degrabă ceva la care au ei de lucru. Nu e nevoie să răspundem imediat, este în regulă să ne dăm timp de gândire sau informare, să ascultăm și părerea celuilalt și putem cere ajutor sau îndrumare, atunci când avem nevoie.

Foto: Gratisography