Artiștii care vor susține concertul sunt: Sabin Penea (vioară), Eduard Zecheru (violoncel) și Eliza Gabriela Puchianu (pian). Intrarea este liberă, iar concertul va fi transmis LIVE pe pagina de facebook JazzUP și pe site-ul JazzUP.ro
Bastionul Țesătorilor al Cetății Brașovului, apărat și întreţinut de bresla ţesătorilor până la sfârșitul secolului al XVII-lea, reprezintă fortificația medievală brașoveană cu cea mai autentică arhitectură istorică. În prezent, este monument istoric național și găzduiește expoziția permanentă „Cetatea Brașovului”, în care sunt prezentate piese de patrimoniu legate de istoria militară a celui mai important oraș medieval din Transilvania și trei „dimensiuni” de istorie locală / 3 machete (cetatea Brașovului, Schei, orașul muncitoresc). Dar din anul 2020 este și Bastionul Artiștilor, cu programe culturale complexe, stagiunea estivală anuală cuprinzând concerte, teatru, vizionări de filme, prezentări de carte și experimente artistice.

„Sunt onorat, împreună cu echipa mea, ca la prima ediție a noului festival JazzUP Peak din Brașov să organizăm un concert la Bastionul Țesătorilor – un loc emblematic al orașului de la poalele Tâmpei. Este un spațiu cu un istoric impresionant și cu un program de evenimente culturale foarte bogat, așa încât era firesc pentru mine să îl includ în JazzUP Peak Fest, chiar de la prima ediție” a declarat Valentin Ștefan Ștefăniță, președintele Asociației CultArt și directorul JazzUP Peak Fest.
Despre programul „Bastionul Artiștilor”
În mai 1967, la Bastionul Țesătorilor au avut loc lucrări de restaurare. La scurt timp, pe 3 august, a fost organizat primul spectacol în aer liber din Bastionul Țesătorilor, în cadrul programului estival de concerte și reprezentații teatrale. Deschiderea festivă a început cu un concert de serenade susținut de Filamonica de stat „Gh. Dima” din Brașov, sub bagheta dirijorului Mircea Lucescu.

După o jumătate de secol, în anul 2020, într-un an al neprevăzutului, tragediilor și restricțiilor sociale, sanitare și culturale, Muzeul Județean de Istorie Brașov a devenit prin „Bastionul Artiștilor” un mediator care a salvat viața culturală din Brașov în anul 2020 şi a potențat valențele culturale ale Bastionului Țesătorilor la o mărime pe care acesta nu a mai înregistrat-o în istoria sa. Bilanțul primei ediții: 86 evenimente, peste 5.500 spectatori, din care 3.254 plătitori de bilete de intrare.
Apoi, stagiunea estivală 2021 a cuprins 63 de evenimente cu 3367 spectatori. Pentru proiectul „Bastionul Artiștilor”, Muzeul Județean de Istorie Brașov a câștigat premiul „Proiectul cultural al perioadei 2020-2021” în Brașov, acordat de Consorțiul Cultural Corona.
Mai multe informații despre JazzUP Peak Fest pe https://peak.jazzup.ro/, pe pagina de Facebook JazzUP și pe contul de Instagram jazzup_official.















