Cineastul a murit la vârsta de 91 de ani, însă filmele lui vor continua să îi fascineze pe cinefili.
"O pagină din istoria cinematografiei se închide... Mulţumim, Jean-Luc, pentru frumoasele amintiri pe care ni le-ai lăsat. Să ştii că voi fi mereu mândru că am ''Nouvelle Vague'' (film din 1990, n. red.) în filmografia mea.", a spus Alain Delon.
À bout de souffle (1960)
Probabil Nouvelle Vague nu ar fi avut atât de mare influenţă fără acest film în care îl întâlnim pe un atrăgător Jean-Paul Belmondo, viitorul actor favorit al lui Godard, jucând rolul unui bandit îndrăgostit de un tânără din America. Filmul i-a adus lui Godard primele premii majore, inclusiv Ursul de Argint pentru cel mai bun regizor.
Une femme est un femme (1961)
Anna Karina, muza şi soţia regizorului, i-a dat replica lui Belmondo, care a rămas preferatul lui Godard. Filmul, unul de referinţă pentru Noul Val Francez, spune povestea a 24 de ore din viaţa unei femei care vrea să facă un copil cu iubitul ei şi îl ameninţă că va avea copilul cu cel mai bun prieten al acestuia. Este prima producţie pe care regizorul o filmează color şi Cinemascope şi, după cum spunea chiar el, „Une femme est une femme” este primul său film „adevărat”.
Le Mépris (1963)
Muzica lui Georges Delerue, Brigitte Bardot în distribuţie, Michel Piccoli care ezită între soția sa și o asistentă de producție, străzile din Capri... “Le Mépris” este mărturia unui cuplu care se destramă de la o scenă la alta și o puternică declarație de dragoste adusă cinematografului. Un film care a intrat în cultura populară în ciuda succesului său timid de la lansare.
Pierrot le Fou (1965)
Godard şi-a dorit ca în acest film să apară Michel Piccoli şi Sylvie Vartan, însă a făcut filmul cu Jean-Paul Belmondo şi Anna Karina. Şi a regizat astfel unul dintre cele mai puternice filme din cariera sa. Ferdinand, tată și soț deziluzionat, își părăsește familia pentru dădaca care nu este alta decât una dintre fostele sale iubite. Dar idila se va transforma într-un road movie turbulent și imprevizibil.
Masculin Féminin (1966)
Paul este șomer și face campanie împotriva războiului din Vietnam. Madeleine este o cântăreață hotărâtă să facă o carieră. Povestea lor de dragoste, inspirată din două nuvele de Maupassant, va fi pe cât de amuzantă, pe atât de haotică. Filmul îi oferă un rol puternic lui Chantal Goya al carei vis a fost să devină actriţă.
Week-end (1967)
Jean Yanne și Mireille Darc întruchipează un cuplu pe drumurile din Ile-de-France, surprins între accidente și ambuteiaje, care au parte de întâlniri puţin probabile. “Week-end” este o comedie acerbă care arată toată virtuozitatea lui Godard.
La Chinoise (1967)
Filmul surprinde idealurile a cinci tineri: un student la filozofie, un actor, un pictor sovietic, un țăran și un om de știință comunist. Toți încearcă să trăiască conform principiilor promulgate în Mica Carte Roșie. Ceea ce îl va determina pe unul dintre ei să încerce să asasineze un demnitar sovietic. Câstigător al Premiul special al juriului la Festivalul de Film de la Veneția, “La Chinoise” este unul dintre cele mai politizate filme ale lui Godard.
Passion (1982)
O adevărată “mise en abyme”, pelicula surprinde filmarea unei producţii al cărei regizor cade treptat sub vraja unei tinere muncitoare concediate pe nedrept de șeful ei. Film de stânga și revendicativ prin excelență (muncitorul este sindicalizat), “Passion” este o odă adusă cinematografiei, iubirii și luptelor societății, interpretată de unii dintre monștri sacri ai cinematografiei europene, Isabelle Huppert, Hanna Schygulla și Michel Piccoli.
Histoires du cinéma (1988-1998)
Când Godard decide să facă “Histoire(s)” de cinema, știa foarte bine că nu va face ceva ce fac toţi. Seria sa de filme scurte și medii se va întinde pe zece ani și va face referire la sute de lucrări celebre din întreaga lume, de la “Albă ca Zăpada și cei șapte pitici” până la “Scarface”. O serie de filme hibride, fascinante de urmărit și o nouă mărturie a dragostei incomensurabile pe care Godard a purtat-o celei de-a șaptea arte.
Adieu au langage (2014)
Godard nu încetează să uimească. Unul dintre ultimele sale lungmetraje a primit Premiul Juriului ex aequo la Festivalul de Film de la Cannes. Filmat în întregime în 3D cu actori neprofesioniști și un câine (el însuși premiat cu un Palme Dog). Obscur, ciudat, uluitor, “Adieu au langage” a deconcertat atât presa, cât și publicul, confirmând în același timp aura de fascinație care emanată de regizor.
