Să ierți sau să nu ierți. Restul e purgatoriu.

Când cineva greșește față de tine, ai doar două variante care-ți aduc eliberarea.

Share

Să ierți sau să nu ierți. Ai zice, poate, că e la mintea cocoșului. Și totuși, de cele mai multe ori, nici nu iertăm, nici nu ne supărăm de tot. Rămânem suspendați într-un purgatoriu continuu, iar purgatoriul e o alegere care ne otrăvește lent.

Ce înseamnă să ierți?

Nu voi da un exemplu clar pentru că ar bifurca prea mult subiectul. Însă aș porni de la ceva ce presupune actul iertării: o poziție de forță, la care ne gândim prea rar. Când cineva greșește sau rănește și cere iertare, se pune într-o poziție lipsită de putere, iar puterea ajunge în mâinile celui care alege să ierte sau nu să nu ierte.  În același timp, și responsabilitatea pentru viitorul relației.

Cum evaluezi gravitatea unei greșeli?

În principiu, în funcție de cât de tare te-a rănit. Sunt greșeli minore, peste care trecem imediat, dar sunt și greșeli care ne pun în genunchi și peste care e imposibil să trecem. Cel mai probabil, pentru că au ciuntit iremediabil încrederea cu care ai mai putea învesti o persoană. Însă ce faci când ți-e imposibil să te desprinzi de acea persoană? Cum te așezi în relație, când iubirea coexistă cu neîncrederea? Cum îți asumi să iubești, dacă iubirea înseamnă să redevii vulnerabil? Există greșeli de neiertat? Eu cred că da. Însă există și oameni fără de care simți că nu poți trăi. Acolo e baiul.

Cum să rupi coada pisicii

Stabilim din start: e o metaforă, nu rupem nicio coadă a niciunei pisici (asta ar fi ceva de neiertat). Însă greșelile de neiertat ar trebui să fie sinonime cu o despărțire definitivă. Doare un timp, apoi trece și-ți vezi de viața ta. Când rămâi lângă un om pe care nu-l poți ierta de tot, nu-i dai șansa să se schimbe sau să schimbe comportamentul care te-a rănit.

Dacă sunt de neiertat, sunt condamnat. Atunci, de ce aș încerca să mă schimb?

Condamnarea la purgatoriu nu e doar a celui care a greșit. În „carcera” în care îl închizi pe viață, mai e cineva: tu. Devii, de bunăvoie, gardianul etern al suferinței care ți s-a provocat și pe care alegi să o lași să existe mai departe. De aceea, cred că iertarea e, la rândul ei, o șosea cu dublu sens. Când ierți și dai o șansă, îți dai și ție, personal, o șansă la vindecare. E cel mai generos lucru pe care îl poți face și o alegere cu încărcătură spirituală enormă. 

Desigur, într-o lume ideală, nu ne-am răni între noi, am veghea la binele persoanelor iubite și ne-am proteja sufletul de suferință inutilă. Nu am minți, nu am înșela, nu am păcăli, nu am răni, nu am trăda. Iar când am simți că nu putem ierta pe cineva, ne-am desprinde și am merge mai departe. În realitate, însă, lucrurile astea se întâmplă, iar oamenii rămân în relații fără să mai creadă cu adevărat în ele. Iar asta nu înseamnă, oare, să nu mai crezi adevărat nici în tine?

Fă pace cu tine

Odată ce faci pace cu tine și îți permiți să devii sprijinul tău principal, odată ce găsești o coloană vertebrală spirituală a cărei verticalitate nu depinde de nimeni altcineva, vei putea face pace și cu cei care au greșit sau cu decizia de a pleca definitiv. Pacea despre care vorbesc presupune să accepți durerea unei separări (da, se poate, e greu, însă timpul le mai vindecă sau le mai atenuează pe toate), ori să oferi încredere din nou. Cu rezerva că, indiferent ce ar fi, te ai pe tine și aceasta e „relația” din care nu vei ieși niciodată, cât timp trăiești. Dacă ești bine cu tine, vei fi bine cu orice decizie iei: să pleci sau să rămâi - și vei avea puterea să faci această alegere de-adevăratelea. Nu de teama singurătății (te ai pe tine, știi!), nici de teama complicațiilor (toate se rezolvă), nici de gura lumii (oricum nu se oprește niciodată). 

Pleacă sau rămâi, în primul rând, din iubire de sine. Dă o șansă reală (ție, plecând sau celui care ți-a greșit, rămânând). Învață lecția pe care crezi c-o ai de învățat, simte puterea pe care ți-o dă lecția asta, oricât de grea ar fi (e a ta, te crește, te face mai bogat) și apoi simte cât de bine e să fii liber în alegerea ta. Iubirea de ceilalți pornește din iubirea de sine, îți iubești aproapele așa cum te iubești pe tine. Iar pe tine, oare, te ierți când greșești?

Foto: Pexels







Share