Ilinca Palea: „Africa mi-a arătat cât de multe lucruri luăm de bune acasă”

Despre tânăra care a ales să trăiască un an sabatic dedicat voluntariatului, într-o experiență inițiatică în Ghana și Tanzania.

Share

„Madam Ilca!" o strigă copiii cărora le predă. „Copiii mei”, le spune ea.

Se numește Ilinca Palea, are 19 ani și, de două săptămâni, este învățătoare la școala și orfelinatul Rafiki din Tanzania. „Rafiki” înseamnă prieten, în Swahili. Pentru a trăi această experiență, și-a luat un an sabatic după terminarea liceului. Va începe facultatea de medicină în septembrie. Până atunci, trăiește ceva ce, poate, ne-am dori pentru fiecare tânăr din România: un an de cunoaștere de sine, o incursiune în zone unde accesul unui copil la educație depinde de 10 dolari pe lună. Și e o sumă imposibil de mare, de prea multe ori.

Anul sabatic poate fi anul în care copiii noștri, care se plâng de Internet prea lent sau de ketchup-ul terminat din frigider, să câștige o perspectivă mai realistă asupra lumii din care facem, cu toții, parte.

Ilinca Palea a scris despre această experiență și a povestit cum i-a schimbat perspectiva:

Ce înseamnă, de fapt, conceptul de voluntariat

Pentru mine, conceptul de voluntariat are mai multe straturi. Pe scară micro, ai stratul personal în care tu, ca voluntar, devii foarte conștient de norocul tău în viață și dezvolți un sentiment puternic de gratitudine. Apoi, ai stratul lipsit de sine în care, pur și simplu, faci un act de generozitate din altruism. Pe scară macro, din punctul meu de vedere, voluntariatul reprezintă mișcarea de a motiva oamenii să fie mai mărinimoși. Voluntarii sunt modele de altruism, iar dacă un individ primește ajutor și generozitate necondiționat de la un străin, șansele că acel individ să întoarcă același gest către comunitate cresc. Așadar, se formează un efect în lanț care, la scară mare, creează o comunitate de oameni care împart valoarea altruismului. Ați fi surprinși cât de fericiți pot fi unii oameni care au așa de puțin.

Cum alegi cauza în care să te implici

Eu aleg cauzele în care mă implic primordial prin pasiune și emoție. Când vreau să ajut o persoană nu este o decizie rațională, este pur și simplu despre ceea ce simt să fac datorită vibrației pe care mi-o transmite acea persoană. Orfelinatul și școala Rafiki unde sunt la voluntariat acum reprezintă o cauză pentru care pasiunea mea a dospit rapid. Un rol important l-au jucat bineînțeles copiii, însă ce m-a convins cel mai tare a fost dedicarea directorului școlii, Dl. Joseph. Pentru a putea merge la școală în Tanzania, trebuie să plătești o taxă, iar sărăcia e mare. Rezultatul este că foarte mulți copii nu au acces la educație. Dl. Joseph a fost sponsorizat de familia Sawani de aici, din Tanzania, pentru a putea merge la școală, iar gestul lor i-a schimbat viața.


Prin urmare, a decis să își dedice viața pentru a oferi copiilor defavorizați educație pe gratis, deoarece vrea că toți să aibă șansa pe care a avut-o el. Merge lunar la spital și în satele din apropiere ca să caute copii abandonați sau care au nevoie de ajutor social, iar copiii de la școală au toți o poveste dificilă de viață. Din păcate, copiii primesc educație în Rafiki numai până la vârsta de 5 ani.

Anual, Dl. Joseph caută soluții pentru fiecare copil și trăiește dezamăgirea de a nu reuși să găsească sponsori pentru toți. Eu am ales să susțin acest orfelinat pentru că am văzut cu ochii mei câtă iubire, atenție și educație primesc acești copii de la toți angajații orfelinatului. Dl. Joseph și învățătoarele nu sunt doar cadre didactice pentru copii, ci sunt mame și tați. Din cauza incertitudinii legate de posibilitatea copiilor să meargă în clasele primare după ce împlinesc vârsta de 6 ani, educația pe care o primesc până la 5 ani este de-a dreptul impresionantă: citesc și scriu în engleză, fac scăderi și adunări cu două cifre. Mai mult, la ora de sănătate copiii învață părțile corpului, inclusiv cele private. Sunt atenționați ca, dacă cineva îi atinge acolo, să spună „nu" și să o anunțe imediat pe doamna profesoară. Consider că această cultură de anti-abuz ar trebui cultivată în toate instituțiile școlare. Scopul acestei campanii este achiziționarea unui teren pe care Dl. Joseph să construiască o școală primară pentru copii, unde să asigure dreptul la educație pentru clasele I-IV. Oameni precum Dl. Joseph sunt foarte rari și merită tot sprijinul pe care îl pot primi. Dl. Joseph este întruchiparea omului simplu, smerit, pasionat și altruist. Mă implic în cauze unde știu că efectul va fi pe termen lung, iar la Rafiki sunt convinsă că educația și iubirea pe care le primesc necondiționat copiii sunt neprețuite și îi vor conduce pe mulți dintre ei să urmeze exemplul lui Dl. Joseph pentru a crea o comunitate mai generoasă și mai solidară.

Cum se poate înscrie un tânăr în programe de voluntariat în străinătate

În online, există multe agenții care oferă oportunități de voluntariat în alte țări. O frază bună pentru a începe căutarea este „volunteering abroad programs". Recomand ca documentarea pentru astfel de oportunități să fie făcută în engleză, deoarece majoritatea agențiilor sunt din UK și America. Programele de voluntariat costă, de obicei, pentru că, la 18, 20 de ani nu ai, încă, nici calificări, nici diplomă de facultate. Însă prețurile programelor sunt destul de mici pentru tot ceea ce oferă și variază de la agenție la agenție. Poți alege un program care se potrivește bugetului tău. Dacă nu stai bine financiar, o soluție este ca, în prima jumătate a anului sabatic, să lucrezi și în a două să călătorești. Majoritatea voluntarilor pe care i-am cunoscut în Ghana și în Tanzania au făcut asta. Trebuie doar să-ți dorești. Dacă ai absolvit o facultate, poți găsi și programe de voluntariat gratis, însă pentru acestea trebuie să te dedici pentru perioade lungi de timp pentru că este ca și cum ai aplica pentru un job.

Cum se vede Africa prin ochii unui voluntar român

Am descoperit aici foarte multe dimensiuni ale sărăciei. Pe de-o parte, sărăcia face oamenii să funcționeze ca o comunitate solidară. Este impresionant cât de mult se ajută unul pe celălalt și cât de uniți sunt. Frații mari ajută frățiorii mici să traverseze stradă, conceptul de familie este foarte puternic și central culturii lor. Vecinii se cunosc și se ajută toți între ei, la fel ca în satele din România.

În Ghana, am construit un parc într-un sat părăginit și toată lumea din comunitate a venit să ajute, chiar dacă nu-i plăteam. Fiecare s-a implicat cum și cu ce a putut. Cineva a adus pietre, altcineva a adus apă, altcineva a adus lopata pentru amestecat cimentul. Este impresionant cât de fericiți pot fi oamenii, deși au așa de puțin.

Însă realitatea este că omul are nevoie și de bani pentru a fi fericit. Dacă nu ai minimul necesar pentru a supraviețui, prima ta preocupare este să supraviețuiești. Ca în piramida lui Maslow. Așadar, cealaltă latură a sărăciei este că această condiție umană pune moralitatea pe plan secundar. În luna de zile în care am stat în Ghana, am petrecut zilnic timp cu femeile de curățenie din casă, le-am dat suveniruri aduse din România, le-am inclus în conversațiile cu voluntarii pentru că îmi doream să creez conexiuni solide cu oamenii de acolo. Și totuși, în ultima zi în Ghana mi-au furat telefonul și l-am găsit închis, ascuns în spatele casei după niște sticle de bere. Nu le judec și nu sunt supărată pe ele pentru că nu ne alegem viața și, în realitate, suntem suma multor factori pe care nu-i putem controla.

Deși nu este corect ce au făcut, pot înțelege de ce au făcut-o. Însă această experiență m-a schimbat mult pentru că, înainte, obișnuiam să mă încred în oameni foarte ușor. În realitate, mulți profită de tine, în special dacă ai o viață mai ușoară decât a lor. Nu vreau ca această poveste să devină un stigmat, sunt oameni și oameni. Însă experiența din Ghana m-a învățat să mă protejez și să fiu mai precaută. Scopul voluntariatului nu este să schimbi ceva într-o comunitate pentru că s-ar putea să te întorci acasă dezamăgit. Am pornit cu această mentalitate în Ghana și mi-a fost greu să mă adaptez. La voluntariat trebuie să mergi cu mintea deschisă: lucrurile nu merg ca acasă, trebuie să te adaptezi la cultura locală și să îți atingi țelul în funcție de ea. Devii parte a unui schimb cultural major și ții cont că interacționezi cu persoane care încă se zbat să-și acopere nevoile de bază.

Cum modelează voluntariatul un tânăr 

În Ghana, am avut o experiență dură. Față de Tanzania, Ghana nici nu este obișnuită cu turiști. De aceea, voluntarilor li se pune o singură etichetă: „albi bogați”. Sunt atât de separați de lumea noastră, încât ne strigau, pe stradă, „yellow” (galben) pentru că la televizor văd numai asiatici și ne consideră pe toți la fel. M-a frapat faptul că multe relații pe care le construiam acolo erau superficiale din cauza culorii mele. Și, deși era dezamăgitor, nu îi pot condamna. Are sens de ce ne văd așa. Dar am ridicat, acolo, un zid în mine. Simțeam că trebuia să am „pielea” mai groasă ca să mă ia în serios.

Nici politețea nu este la fel ca acasă. În România, dacă ești pe un scaun într-un autobuz și apare un om mai vârstnic, îi cedezi locul. În Ghana, să te ridici de pe scaun sau să îți arăți emoțiile este un semn de slăbiciune. În general, oamenii nu sunt recunoscători decât dacă le dai bani. Și, în opinia mea, să dai bani este o greșeală pentru că, pe termen lung, nu-i ajuți cu nimic. Doar le întărești ideea că ești un „alb bogat” care aruncă cu banii. Este important să absorbi lecția, să mergi mai departe cu sufletul neschimbat. În Tanzania, însă, m-am relaxat din nou pentru că lumea este mult mai obișnuită cu turiștii și pot să fiu eu însămi. Aceste două experiențe contrastante arată este că nu există o singură realitate a Africii, că fiecare țară din Africa este diferită și că fiecare om este diferit. Î

nsă oameni cu suflet am reușit să cunosc oameni în ambele țări.

Consider că m-am maturizat mult de când am plecat în această expediție, știu să mă protejez mai bine. Și mi-a devenit limpede că îmi doresc să îmi concentrez întreaga viață asupra a-i ajuta pe alții. Ce am văzut în ultimele două luni mi-a arătat cât de multe lucruri luăm de bune acasă, de la mâncarea pe care o aveam zilnic pe masă până la siguranța mea și a lucrurilor mele. Sentimentul că i-ai făcut cuiva ziua mai bună este copleșitor, frumos și vine cu resurse nelimitate de zâmbete. Voluntariatul pentru copii îmi oferă cele mai pure și sincere emoții. Lucrurile mici contează.

O zi de voluntariat la școala din Tanzania


Ne trezim până în 8.30 pentru micul dejun. După ce mâncăm, ne urcăm în „dalla dalla”, cel mai ieftin transport în comun și mergem spre orfelinat. Acolo, fiecare voluntar merge la clasa la care este repartizat. Eu sunt la clasa cea mai mare, cu copiii de 5 ani și predau orele de comunicare, de citit, de scris și de aritmetică. Încep ora cu un cântec prin care le captez atenția copiilor, apoi predau la tablă și, la final, le dau caietele de lucru ca să transcrie lecția și să facă exerciții. Când termină, le verific caietele și îi ajut pe fiecare în parte să își corecteze greșelile. Cei care termină mai repede se plimbă prin clasă și citesc lecțiile trecute, care sunt afișate pe pereții clasei. Odată la două lecții au o pauză de 10 minute în care mergem afară și ne jucăm cu ei. În acele pauze, am oportunitatea de a interacționa și cu copiii din alte clase. La ora 12.00 se servește prânzul, iar voluntarii ajută la distribuirea mâncării. La ora 13.00 directorul școlii ne oferă o oră de Swahili, limba locală. În jurul orei 14.00 plecăm de la orfelinat spre casă și mă ocup de campania de strâns fonduri sau explorăm împrejurimile împreună cu alți voluntari.

Nevoile copiilor din orfelinat

Aproximativ 15 copii nu au reușit să găsească sponsori în anii trecuți și s-au lăsat de școală. Pentru seria de anul acesta, din 16 copii numai unul a primit un sponsor până în ziua de azi. Dacă Rafiki și-ar deschide școală primară, toți copiii din trecut și prezent ar putea primi dreptul la educație pentru primele patru clase. Oamenii pot sprijini acești copii în mai multe feluri: prin voluntariat, prin donații sau pot să distribuie povestea pentru a crește numărul de persoane dispuse să ajute. Găsiți pe Instagram și pe Facebook la mine toate informațiile despre campanie, precum și un tur al școlii. Iar dacă doriți să donați pentru organizație, o puteți face aici.


Acești copii merită o șansă la educație, iubesc școala și sunt dornici să învețe. Sper ca atunci când vor fi mari și vor înțelege sprijinul primit să își dorească să ajute, la rândul lor, alți copii. Ca voluntar, primești un dar prețios: afecțiunea copiilor. Acum două zile, mi-a povestit directorul că Nancy, o fetiță care mi-e tare dragă, l-a făcut să promită că mă întorc la orfelinat următoarea zi. Auzise ea că unul dintre voluntari avea niște treburi de rezolvat și urma să lipsească. Faptul că devin o figură prezentă în suflețelul lor mă emoționează foarte tare și îmi va fi îngrozitor de greu să plec. Revin acasă în două săptămâni și plănuiesc să-mi petrec vara cu familia și prietenii, înainte de a pleca la facultate.

Sunt implicată în voluntariat încă de când eram la liceu (Fundația Inocenți, PAVEL și Mia's Children, experiențe la fel de copleșitoare precum cele de aici) și voi continua și acasă, pentru că vreau să sprijin în continuare comunitatea din Romania. Nimic nu se compară cu acasă.

Cum să-ți alegi direcția când ești la început de drum

În primul rând, e OK să nu știi încă ce vrei să faci. Societatea pune mult prea multă presiune pe acest concept. Sfatul meu este ca tinerii să își dea timp să descopere ce îi pasionează și să se axeze pe asta. În prezent, poți face un job din orice dacă ești creativ și îți dorești destul de mult. Un an sabatic îți oferă tot timpul de care ai nevoie ca să îți explorezi personalitatea și, atenție, nu este despre un an în care să nu faci nimic. Dimpotrivă: dacă ești organizat și îți planifici timpul, poți avea parte de foarte multe experiențe și poți lucra pentru a strânge bani ca să le susții.



Share