5 avantaje pe care le câștigi când spui „nu, mulțumesc”

Sunt două cuvinte care m-au făcut să-mi sară țandăra, doar ca să fiu, mai apoi, recunoscătoare pentru ele.

Share

Eram la birou, cu multe pe cap. Jonglam între mai multe lucruri- așa cum știu că nu e bine să faci, dacă vrei să nu te ia amețeala. Însă, în realitate, uneori, pur și simplu n-ai de ales. Am lansat pe Whatsapp o invitație pentru cineva cu care discutasem, anterior, despre participarea sa la un anumit proiect. Am formulat politicos un kind reminder (cum se spune-n lumea corporatistă acelui tras de mânecă discret. Vrei să te asiguri că omul n-a uitat ce ați vorbit, dar fără să devii enervant). Și răspunsul a venit în câteva secunde: „Nu, mulțumesc.”

Mi-a sărit țandăra. Pe de-o parte, aveam și eu dreptatea mea. Vorbisem cu omul, inițial răspunsul a fost „da”, agreasem să revin cu un mesaj la un moment dat, acum era momentul dat și iată: fără nicio altă explicație, pur și simplu „nu, mulțumesc.”

Am înghițit gălușca fierbinte și am observat că iritarea mea se transformă în admirație. Pfoai, ce mi-ar plăcea să pot să spun și eu mai des „nu, mulțumesc”. Cât de plăcut trebuie să fie să ai suficientă încredere în tine încât să spui așa, direct, „nu”. Și să știi că nu ți se va întâmpla nimic, că nu vei rămâne al nimănui (când spunem „nu”, teama cea mai mare e fix asta. Că oamenii nu vor mai apela la noi, nu ne vor mai iubi/plăcea/dori în preajmă). Acest om și-a asumat riscul fără să clipească. „Dar e un privilegiat!”, mi-am spus. Între noi fie vorba, chiar e. Din multe puncte de vedere. Însă acest privilegiu, cel de a spune „nu”, ține, până la urmă, de cât și ce ne dăm voie nouă înșine să alegem. Apoi, la vreo oră după respectivul mesaj, m-am relaxat. Am realizat că mă eliberase și pe mine de ideea că, poate, trebuie să insist. Și că a fost mai bine decât un mesaj lăsat fără răspuns, situație în care aș fi verificat obsesiv Whatsapp-ul sau aș fi derulat scenarii obositoare în cap. „Să nu fi citit mesajul?”, „L-o fi văzut când era ocupat și a uitat de el?”, „Scriu iar?”. 

De fapt, eram pe curat. Știam cum stă treaba. Și am ales să rămân cu senzația plăcută de adult capabil să accepte un refuz formulat clar și aproape politicos. 

Iată ce câștigi când îți faci curaj să spui ”nu”:

1. Timp. Ne umplem prea des agenda cu lucruri pe care, de fapt, nu avem chef/nevoie/plăcere să le facem. Spunem „da” ca să nu rănim/supărăm. Secretul este să explici, scurt, blând și onest de ce spui „nu” (ai nevoie să te odihnești, să te ocupi de alte priorități sau orice alt motiv personal ai). 

2. Claritate. Când spui „da”, deși îți dorești să spui „nu”, pe cine păcălești? Pe tine, în primul rând. Și acest mod de a nu-ți respecta dorința/nevoia, te transformă în victima sigură a compromisurilor obositoare. Ca să poți spune „nu”, dă-ți câteva clipe și limpezește-ți mintea. De fapt, de ce vrei/ai nevoie să spui „nu”? 

3. Relații autentice. O relație autentică nu e alcătuită doar din zâmbete și politețuri, pentru că nici noi, oamenii, nu suntem doar veseli, odihniți și binedispuși. Când avem curajul să ne deschidem sufletul unii în fața altora, stăm de vorbă cu oameni, nu cu imagini. Iar oamenii mai spun, din când în când, și „nu”.

4. Stimă de sine. Se spune că așa cum te porți tu cu tine se vor purta și ceilalți. Pur și simplu, când îți respecți ritmul, nevoile și prioritățile proprii, le vor respecta și cei din jur.  

5. Pace. Sună ciudat, nu? Pare că am câștiga mai multă pace spunând „da”. Însă când accepți să faci ceva ce nu-ți dorești, vor urma sentimentele de frustrare și de conflict interior. Odată ce înveți să refuzi, câștigi pacea care apare când funcționăm aliniați cu noi înșine. 


Share