Am vrut să aflu mai mult despre povestea unei familii cu patru copii, care a revenit din Bristol, Anglia, în România, la țară. Mica lor fermă de familie se află în satul Bahnea din județul Mureș, unde Alexandra Andreea Stamate și soțul ei, Florin Gubariciu, s-au stabilit în martie 2020, după 5 ani petrecuți în Anglia. Alexandra mi-a povestit despre cum au luat decizia de a se întoarce în țară și despre cum arată, acum, viața lor.
Ce meserie ai la bază, Alexandra?
Mi-am început drumul în viață cu patru ani de Medicină, aici, în Târgu Mureș. Apoi, am renunțat din motive financiare și din dezamăgire față de sistemul medical din România.
De ce v-ați întors în România?
Povestea cu mutatul în România a început după ce am născut fetele. Ne-au vizitat niște prieteni care au decis să-și cumpere o casă la țară. I-am asaltat cu întrebări și ne-au îndrumat spre un grup pe Facebook, Mutat la țară- viața fără ceas. Acolo, am început să vedem o grămadă de poze idilice, care ne-au fascinat și ne-au dat de gândit. Prietena mea m-a sfătuit să cumpărăm și noi o casă la țară, în România, chiar dacă nu ne mutăm imediat în ea. Să o avem, pur și simplu. Am decis să-i urmăm sfatul și am cumpărat o căsuță la țară, iar la un an după, am și revenit în România. Noi aveam deja o grădină în Anglia. Dar când știi că ai o casă undeva și vrei să te extinzi, când vrei și pomi și solar, pentru care ai plăti în Anglia chirie, în timp ce în România ai deja 1500 de metri pătrați liberi doar pentru tine, simți că te trage ața acasă.
Cum a început gospodăria voastră să se transforme într-o fermă de familie?
Gospodăria noastră a început să semene cu o mică fermă în momentul în care am primit prima văcuță de la soacra mea, iar apoi două capre de la bunicii lui Florin. Înainte, eu nu avusesem alte animale în afară de doi câini. Și, deși mi-a fost groază, inițial, mi-am dat seama că nu e chiar atât de greu să ții niște animale. Dimpotrivă. Te atașezi de ele, le iubești, vinzi și mănânci din ceea ce produc ele. Totul începe să aibă sens.
Ce ai învățat despre pământ, animale, dar, mai ales despre tine?
Am învățat multe, foarte multe. Cel puțin eu, care sunt 100% orășeancă, iar la țară ajungeam o dată pe an, în vacanța de vară, când oricum nu făceam nimic. În mare, am învățat că felul în care ne trăim viața noi, părinții, are o foarte mare influență asupra felului în care cresc copiii. Puterea exemplului este cea care schimbă lumea. Avem prieteni care ne scriu că de la noi au învățat să trăiască mai aproape de natură, unii au prins curaj să se întoarcă în România pentru că au văzut, la noi, că se poate. De la animale am învățat să fiu centrată pe mine, să am încredere în puterile mele și să fiu cu picioarele pe pământ mereu. E extraordinar să privești o văcuță care paște pe o pășune verde cum se pune jos și e atât de liniștită, încât vezi în ochii ei toată liniștea din lume. Înveți de la animale că nu-ți trebuie multe ca să fii liniștit și fericit. Lumea asta nebună în care trăim, pentru mine nu-i bună. Poate pentru alții, o fi. Dar eu cred că ne vom întoarce tot mai mult spre origini și simt că pot să ajut mulți oameni, odată ce m-am ajutat și m-am cunoscut pe mine. Cred că asta ar trebui să facem toți: să fim bine cu noi și, apoi, să dăruim din ceea ce știm și altora.
Cum e viața copiilor la țară?
Cred că societatea și agitația de la oraș sunt cele care fac să pară specială viața copiilor mei, la țară. Dar eu consider că așa trebuie să fie viața unui copil: minunată. Ai mei sar în fân, au unde să alerge, nu mi-e teamă să-i las la joacă pe uliță sau în livada vecinului.
Cum se simte acolo nebunia din lume?
Aici nu se simte deloc. Dacă n-am avea internet, că televizor și cablu nu avem, ai zice că nu se întâmplă nimic.
Acum pare banal, dar nu a fost așa de la început. Ne-a luat timp să ne adaptăm. Ne trezim la șase, stăm o oră împreună, toți, râdem, glumim, ne iubim. Apoi, ne echipăm și fiecare merge la treburile lui. Cei mici se ajută între ei, Florin merge la animale, eu încep să încheg laptele pentru brânză, facem focul, mâncăm, școlesc copiii și uite-așa se duce toată ziua. La prânz am și eu timpul meu cu mine și seara, după opt, când dorm copiii. Atunci citesc, mă gândesc, vorbesc cu soțul meu.
Crezi că se poate trăi din ceea ce produci, pe termen lung?
Nu cred. Știu! Sunt dovada vie, alături de alți oameni, care arată clar că se poate trăi din ceea ce produci. Și sunt mulți alții, care nu au cunoștințe și înclinații să comunice despre ce fac sau nu vor să vorbească public. Iată, noi suntem doi adulți și patru copii mici și putem trăi din ceea ce producem. Vindem caș, telemea, cașcaval, produse din carne de porc, toate făcute în gospodăria noastră, cu mâinile noastre. Când copiii vor mai crește, ferma noastră de familie va crește și ea. Merg pe principiul ”fă rai din ce ai”. De exemplu, poți simți bucuria de a crește tu singur o legumă, inclusiv dacă stai la oraș. Găsești sfaturi pe internet, pregătim și noi niște mini cursuri de grădinărit organic, chiar și pe balcon.
Ce ți-e cel mai drag în viața ta la țară?
Animalele. Pământul. Felul în care te transformă locul.
Toate au fost grele, la un moment dat. Mutatul aici, deciziile, gestionarea animalelor, primele produse preparate. Acum, par toate floare la ureche. Dar încă găsesc dificil să gestionăm și să creștem o mică afacere. Problema este că n-ai bani mulți, deodată, ca să poți investi unde ai vrea sau unde ai nevoie. De exemplu, costă să faci o livadă pe un hectar. Așa că trebuie, întâi, să strângi bani pentru asta, apoi să aștepți câțiva ani să rodească.
Să înceapă cu niște bani puși deoparte. Noi am avut cam 20.000 de lire pentru investit în casă, animale și care ne-au permis să putem trăi un an fără probleme. Apoi, să aibă încredere în Dumnezeu și să aibă încredere că, deși nimeni nu s-a născut învățat, totul se învață.
Foto: arhiva personală
