Magic News

Mihaela Bilic a lansat cartea “Ingrediente care ne fac viaţa mai frumoasă”

Dr. Mihaela Bilic, cel mai îndrăgit medic nutriționist din România, a lansat noua sa carte, "Ingrediente care ne fac viața mai frumoasă", la Editura Bookzone.

Cartea este o nouă călătorie pe urmele gustului, printre zile, gânduri, mituri și porții generoase de informații de specialitate. La final, ne așteaptă un nou mod de a privi mâncarea și de a savura viața.

„Vreau să vă împărtășesc tot ce știu, lucrurile în care cred. Îmi doresc ca vorbele mele să vă fie de folos, să vă regăsiți în ele. Am scris așa cum am simțit, din practica vieții de zi cu zi, din frământările, căutările și nesiguranțele mele…care par a fi și ale celor din jur ” - Mihaela Bilic

Cum cele mai bune preparate sunt, în general, cele mai simple, Dr. Bilic a învățat să explice noțiuni complexe din nutriție folosind comparații accesibile și savuroase. Recomandările sale sunt întotdeauna transmise folosind cuvinte simple și puternice, îndemnându-ne să gustăm din plin fiecare moment, să ne hrănim sufletul cu vise, iar trupul cu mâncăruri preparate cu dragoste.

Fragment din carte:

„Mi-e ciudă că învinuim mâncarea pentru faptul că ne îngrașă, uitând că nu e ea de vină dacă suntem atât de ușor de cucerit, dacă ne lăsăm seduși fără să avem exigențe minime legate de experiența senzorială pe care alimentele ne-o oferă. Mâncarea nu e atât de bună precum ne place nouă să spunem că este. Nu mâncarea este irezistibilă, noi nu mai avem alte surse de plăcere, de încântare a simțurilor, așa că ne lăsăm iar și iar seduși de ea.

Relația cu mâncarea spune foarte mult despre toate relațiile din viața noastră, fie ele sentimentale/personale/ intime sau familiale/afective. Există 2 tipologii:

 fie suntem extrem de deschiși, pasionali, impulsivi sau chiar excesivi cu sursele de plăcere din viața noastră și atunci ne asumăm să iubim/mâncăm mult, cu toate bunele și relele care decurg din asta;

 fie suntem într-o încercare permanentă de a ne demonstra valoarea, de a ne controla viața, silueta și mâncarea conformându-ne atunci unor reguli/ strategii stricte

(…) Asta mi se pare că a devenit relația noastră cu mâncarea: o dependență păguboasă care ajunge să ne „umfle” și să ne producă mai multă suferință decât plăcere/ bucurie.”