Când omul de lângă noi nu mai are chef de nimic, primul impuls este adesea să căutăm explicația în relație. Poate nu ne mai iubește. Poate am greșit cu ceva. Poate lucrurile dintre noi nu mai sunt cum erau. Dar retragerea, lipsa de energie și pierderea interesului pentru activitățile obișnuite vorbesc în primul rând despre ceea ce trăiește celălalt, nu despre sentimentele lui față de noi.
Într-un nou episod Magic People în 10 minute, Ruxandra Rusan stă de vorbă cu psihoterapeuta Bogdana Păcurari despre ce se întâmplă într-un cuplu atunci când unul dintre parteneri traversează o perioadă de tristețe sau deprimare. Conversația pornește de la o distincție esențială: nu orice tristețe înseamnă depresie. Și nu orice schimbare de dispoziție trebuie interpretată ca un verdict asupra relației.
Bogdana descrie mai întâi un dezechilibru de energie. Unul dintre parteneri încearcă să ducă mai departe planurile casei, ieșirile, vacanțele și responsabilitățile de familie, în timp ce celălalt pare tot mai absent. Conectarea slăbește, apar nemulțumirile, critica și negativismul. Într-o familie cu copii, schimbarea poate fi cu atât mai greu de înțeles. Iar în lipsa unei conversații, fiecare începe să umple golurile cu propriile temeri.
De aceea, primul pas nu este să ghicim ce se întâmplă, ci să întrebăm. Să spunem concret ce observăm, fără acuzații: te-ai retras, pari fără energie, nu te mai bucură lucrurile care îți plăceau. Are legătură cu noi sau treci prin ceva ce îți este greu să duci? O astfel de întrebare deschide o discuție pe care reproșul ar putea să o închidă.
Dar ce facem după ce înțelegem că omul iubit nu este bine? Cât putem să îl susținem și unde începe responsabilitatea lui? Bogdana Păcurari vorbește despre o anumită interdependență emoțională firească în cuplu. Nu putem trăi complet separați de stările celuilalt și nici nu ar fi de dorit. Grija, atenția și disponibilitatea de a fi aproape sunt parte dintr-o relație. Problema apare atunci când sprijinul se transformă în obligația de a-l face pe celălalt bine.
„Una este să spun te susțin și alta este să spun te repar”, explică psihoterapeuta. Diferența pare mică, dar schimbă mult. În primul caz, rămânem aproape și oferim ajutor. În al doilea, ne asumăm o sarcină pe care nu o putem controla: starea interioară a altui om.
Mai există o capcană: să renunțăm treptat și la propria viață. Dacă partenerul nu mai vrea să iasă, nu mai ieșim nici noi. Dacă refuză o întâlnire, un film sau o vacanță, anulăm totul. Din solidaritate, ajungem să ne izolăm împreună. Bogdana atrage atenția că și nevoile celui care oferă sprijin contează. Să îți păstrezi prietenii, bucuriile și activitățile nu înseamnă că abandonezi relația. Poate fi tocmai felul în care îți păstrezi resursele pentru a fi prezent în ea.
Uneori facem rău și prin cuvinte bine intenționate. „Hai, mobilizează-te”, „Ai toate motivele să fii bine” sau „Gândește pozitiv” pot suna încurajator pentru cel care le spune, dar pentru cineva care suferă pot fi o formă de invalidare. Omul nu are nevoie să i se explice că n-ar trebui să-l doară, ci să simtă că durerea lui este luată în serios.
În partea finală a episodului, discuția ajunge la limite. Dacă o stare dificilă persistă și afectează viața de familie, partenerul care oferă sprijin poate spune cu blândețe și fermitate că are nevoie să vadă și din partea celuilalt pași spre ajutor. Bogdana amintește terapia și alte forme de sprijin sau activități pe care persoana le poate alege. În cazul unei posibile depresii clinice, evaluarea de către un specialist în sănătate mintală este importantă; încurajarea și activitățile cotidiene nu înlocuiesc tratamentul atunci când acesta este necesar.
Una dintre ideile pe care ar fi ideal să le păstrăm în minte este aceea că iubirea nu ne dă puterea de a trăi în locul altcuiva. Putem asculta, putem întreba, putem rămâne aproape. Dar avem nevoie să ne îngrijim și propria viață, tocmai pentru ca sprijinul să nu se transforme în epuizare.
3 PENTRU ACASĂ
1. Nu invalida durerea. Evită îndemnuri precum „Mobilizează-te!” sau „Trebuie să gândești pozitiv”, din păcate tristețea nu trece așa.
2. Întreabă, nu interpreta. Oferă sprijin fără să îți asumi responsabilitatea pentru starea celuilalt și ai grijă să păstrezi în propria viață motive de bucurie.
3. Pune limite și încurajează pași concreți către ajutor, mai ales când situația se prelungește. Pentru simptome persistente, recomandă sprijin profesional.
