Magic News

Cum s-a schimbat viaţa lui Smiley de când e tatăl lui Josephine

Smiley a fost invitat în platoul emisiunii "La Măruță", unde a vorbit despre noua postură în care se află de peste două luni și jumătatea, cea de tătic, dar și despre cel mai recent single lansat.

Artistul a dezvăluit că s-a jucat cu fetiţa lui înainte de a pleca la emisiune, “mi-a zâmbit” şi practic, după un astfel de moment nu îi mai trebuie nimic.

Când am plecat de acasă ne-am jucat, am gângurit un pic, mi-a zâmbit, zâmbetul ăla fără dinți. Pleci de acasă parcă pregătit de orice, poate să se întâmple orice, că nu are ce să fie rău. Piciorul ei e cât degetul meu, are picioarele lungi din naștere. Deocamdată, pentru că nu are culoarea ochilor clară, nu ne dăm seama cu cine seamănă, dar probabil dacă va avea ochii verzi sau albaștri va semăna foate mult cu Gina, dacă va avea ochii căprui, cu mine, cel puțin de la nas în sus. Toată sarcina m-am rugat să nu aibă nasul meu. E foarte important. Are nasul mic deocamdată, să sperăm că rămâne așa. Nu are forma nasului meu”, a spus Smiley.

El a povestit cum s-a adaptat vieţii în 3 şi a spus că, din fericire, Josephine doarme foarte bine noaptea. El şi Gina sunt tot timpul cu Josephine şi uneori mai vin şi bunicii pentru a-i ajuta.

“Mă trezesc un pic mai devreme, la 07:30, 08:00. Suntem foarte bucuroși că doarme noaptea. Nu am avut probleme de genul ăsta deloc, am avut vreo două nopți un pic mai agitate. Atmosfera în casă e pe liniște și pace și mult râs și muzică. E foarte cuminte, veselă. Din când în când vin și bunicii. Acum ne lasă să se obișnuim. O schimb în fiecare zi”.

Artistul are şi un playlist de somn pentru Josephine, în care se află şi melodia lui, “Vals”.

“Mă trezesc compunând”, a declarat Smiley, care a cântat cea mai recentă piesă, “Noi doi şi noaptea”, un cântec cu sound de anii 80.