Magic News

Diana Rigg, cunoscută pentru rolurile din serialele „The Avengers” şi „Game of Thrones”, a murit

Actriţa Diana Rigg, în vârstă de 82 de ani, cunoscută pentru rolurile din teatru, dar şi din serialele “The Avengers” şi “Game of Thrones” a murit în locuinţa ei din Londra.

“Mama mea adorată a murit liniştită, în somn, devreme, dimineaţa”, a scris fiica ei, Rachael Stirling. “A murit din cauza unui cancer diagnosticat în luna martie, şi şi-a petrecut ultimele luni gândindu-se cu bucurie la viaţa sa extraordinară, plină de dragoste, de râsete şi de o profundă mândrie pentru profesia ei”.

Diana Rigg a fost una dintre cele mai apreciate actriţe britanice, cu o carieră impresionantă în teatru, dar şi în televiziune.

În perioada 1965 şi 1968, ea a jucat în serialul cult al anilor 60, “The Avengers” şi a fost de două ori nominalizată la premiile Emmy.

Diana Rigg a revenit în atenţie după ce a primit rolul Olenna Tyrell în „Game of Thrones”, serialul-fenomen realizat HBO, începând cu al treilea sezon, 2013. A fost, de asemenea, nominalizată la Emmy în 2013, 2014 şi 2015.

Născută în 1938 la Yorkshire, ea a crescut în India până la vârsta de 8 ani şi şi-a făcut debutul în teatrul cu celebra Royal Shakespeare Company.

Diana Rigg a interpretat-o pe singura femeie pe care James Bond a luat-o de soţie, ea fiind Tracy Bond în “On Her Majesty’s Secret Service” (1969), unde a jucat alături de George Lazenby.

Actriţa a jucat la New York rolul Medea, pentru care a fost și recompensată cu un prestigios premiu Tony, printre altele.

Diana Rigg s-a întors pe micile ecrane cu rolul Olenna Tyrell în „Game of Thrones”, în care a jucat între 2013-2017, un personaj foarte shakesperian, plin de spirit şi fără scrupule şi a cărui moarte a fost poate cea mai demnă din tot serialul.