Pe fundalul tentativelor de a rescrie istoria prin mutilarea, deformarea sau distrugerea lucrărilor de artă, opiniile exprimate de Armand Assante în cadrul întâlnirii noastre prilejuită cu ceva vreme în urmă de primirea trofeului onorific Count Dracula în cadrul Dracula Film Festival, se dovedesc a-şi conserva o relevanţă neaşteptat de mare într-un prezent în care Cristofor Columb este perceput ca responsabil de genocid ce trebuie eliminat din spaţiul public.
Actor versatil şi iconoclast de anvergură hollywoodiană (4 nominalizări la Globurile de Aur, Primetime Emmy Award pentru Gotti), cu peste 140 de roluri în cinema şi TV în portofoliu, popular la noi datorită implicării în proiectele cineaştilor români (de la California Dreamin’ din 2007 al regretatului Cristian Nemescu la The Wanderers din 2017 al lui Dragoş Buliga), ARMAND ASSANTE ar fi avut multe de împărtăşit, fie lucruri legate de rudele sale din Napoli şi din Roma, de copilăria din Brooklyn, de debutul în The Lords of Flatbush alături de Sylvester Stallone sau de experienţa de realizator de documentare (Dialogue From the Steppes), dar am optat să reţin câteva gânduri ale polivalentului artist (la început de carieră un muzician cu potenţial interesant) legate de modul în care se raportează la societatea contemporană.
Provii dintr-o familie cu rădăcini artistice. Tatăl tău a fost artist plastic iar mama ta poetesă şi profesoară de muzică. Nu era însă obligatoriu să păşeşti pe urmele lor. Puteai să visezi să devii avocat sau economist. De ce nu ai fost tentat de un alt tip de carieră?
Cred că în mare măsură datorită lor. Părinţii mei erau oameni foarte, foarte disciplinaţi, iar disciplina picturii, disciplina muzicii lor... era foarte pregnantă în casa noastră, nu era un aspect pe care să îl tratezi superficial. Asta nu înseamnă neapărat că trebuia tratat la modul cel mai serios însă abordările creative erau privite cu responsabilitate. Eşti responsabil pentru creativitatea ta, eşti responsabil pentru ceea ce îţi imaginezi, totul are la temelie disciplina, iar acest fapt m-a marcat încă de la bun început. Am luat totul foarte în serios încă de când m-am apucat de muzică... chiar dacă apoi am devenit înamorat de teatru şi am realizat că trebuie să aleg între a fi muzician sau actor... iar ambiţia mea a fost să devin un performer pe scenă. Doar că, tânăr fiind, nu eram pregătit pentru ceea ce îmi cerea teatrul, erau cu totul alte instrumente de lucru decât în muzică, iar asta m-a obligat să mă angajez într-un periplu dificil de auto-descoperire prin intermediul autorilor şi a numeroase lecturi pe parcursul a mai multor ani...
Citeste continuarea aici: https://cinemap.ro/stire/2070/interviu-cu-armand-assante
