Manuscrisul melodiei “Hey Jude” de Paul McCartney a fost vândut pentru o sumă fabuloasă

“Hey Jude”, una dintre melodiile de referinţă ale trupei Beatles, a revenit în atenţie la 50 de ani de la destrămarea trupei.

Manuscrisul piesei lui Paul McCartney s-a vândut la licitaţia organizată de Julien's Auctions, la New York, pentru 910.000 de dolari.

Chiar dacă suma este fabuloasă, aceasta este 5 ori mai mică decât estimările iniţiale. În total, 250 de obiecte aparţinând celebrei trupei au fost scoase la licitaţie pentru fanii din întreaga lume.

Piesa “Hey Jude” a fost scrisă de Paul după ce John Lennon s-a despărţit de sotia lui, Cynthia, din cauza poveştii de iubire pe care o începuse cu artista japoneză Yoko Ono. Melodia, menită să îi aducă alinare fiului lui John Lennon, Julian, în timpul divorţului părinţilor săi, s-a numit iniţial “Hey Jules”.

La licitaţia de la New York s-a mai vândut o pagină originală din scenariul cu desene, note şi idei scrise de mână ale lui Paul McCartney pentru videoclipul “Hello, Goodbye"” (regizat de McCartney şi filmat în noiembrie 1967). Preţul acestei pagini a fost de 83.200 de dolari.

Iar scrumiera din aramă folosită de bateristul grupului, Ringo Starr, în timpul înregistrărilor la faimoasele studiouri din Abbey Road din Londra, a fost vândută pentru 32.500 de dolari.