Cantaretul de hip-hop Wyclef Jean s-a deplasat joi la biroul Consiliului electoral pentru a-si depune candidatura la alegerile prezidentiale din Haiti.
Numerosi tineri sustinatori care purtau tricouri rosii cu alb cu logo-ul 'Fata in fata' s-au mobilizat cu acest prilej in capitala Port-au-Prince pentru a-si aclama idolul.
Wyclef Jean, in varsta de 40 de ani, a venit pentru a-si depune candidatura impreuna cu consilierii sai juridici, sotia sa si fiica lor.
''Wyclef si-a depus candidatura pentru presedintie din partea partidului meu, a declarat Daniel Jean Jacques, seful formatiunii Viv Ansanm. El a precizat ca solistul s-a deplasat joi in Haiti, la bordul unui avion privat.
Cel putin cinci candidaturi s-au inregistrat deja pentru alegerile prezidentiale de la 28 noiembrie din Haiti, tara lovita la 12 ianuarie de un violent seism soldat cu peste 250.000 de morti si cu 1,5 milioane de persoane ramase fara adapost. Presedintele actual, René Préval, nu poate candida pentru obtinerea unui al treilea mandat.
sursa: Agerpres















