Mihai Vigariu are 35 de ani, este IT-ist de profesie şi un tip sportiv de mic, el începând să facă sport de la 14 ani.
La 30 de ani, a avut un accident cu motocicleta în urma căruia şi-a rupt un os de la cot, recuperarea a durat un an şi nu a mai putut să se antreneze la sală ca înainte. Astfel, a trebuit să se reorienteze spre altceva şi aşa a început să se pregătească pentru triatlon. A avut nevoie de 5 ani pentru a ajunge la acest nivel, a petrecut zeci de ore la antrenamente, a citit mult şi a avut răbdare.
La concursul din Estonia, românul a terminat al treilea din 729 de concurenţi înscrişi la start. A fost primul la categoria de vârstă 35-39 de ani.
Mihai a înotat 3,8 kilometri în 57 de minute şi 47 de secunde, după care a parcurs 180 de km pe bicicletă în 4 ore, 38 de minute şi 19 secunde, iar la final a alergat 42 de kilometri în 3 ore, 12 minute şi 49 de secunde.
În urma acestei performanţe, Mihai Vigariu a devenit primul sportiv român care coboară sub 9 ore într-o astfel de competiţie, timpul sau fiind: 8 ore, 54 de minute si 2 secunde.
Foto: Mihai Vasilescu

























